DISTRIBUIȚI

Administraţia Donald Trump analizează posibilitatea de a impune sancţiuni Turciei, aliat în cadrul NATO, din cauza planului de achiziţionare a sistemelor antiaeriene ruse S-400, afirmă surse citate de agenţia Bloomberg, potrivit mediafax.

Sancţiunile sunt analizate de Consiliul prezidenţial pentru Siguranţă Naţională şi de oficiali din cadrul Departamentului Trezoreriei. Măsurile riscă să afecteze dur economia Turciei.


Citeşte şi: Trump şi-a lansat campania pentru prezidenţialele din 2020

Printre ideile luate în considerare se numără blocarea exporturilor de avioane F-35 în Turcia.

Ankara a comandat un sistem antibalistic şi antiaerian rus S-400, dar cazul a amplificat tensiunile dintre Turcia şi Statele Unite, aliaţi în cadrul NATO. Statele Unite avertizează că sistemele S-400 nu sunt compatibile cu echipamentele NATO, formulând temeri că ar putea fi expuse date secrete de tip tehnic despre avioanele militare americane F-35, pe care Turcia vrea, de asemenea, să le achiziţioneze.

Citeşte şi: Apropiaţii lui Juan Guaido sunt anchetaţi în Venezuela pentru deturnare de fonduri