DISTRIBUIȚI
Public News FM

Un german a fost eliberat din detenţie în Turcia cu o săptămână înainte de o vizită de stat la Berlin a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a anunţat vineri Ministerul de Externe german, citat de dpa, potrivit agerpres.

Această eliberare reduce la cinci numărul cetăţenilor germani încă deţinuţi de autorităţile turce din motive politice.


Citește și : 12 morți și 14 răniți într-un nou atac jihadist în nordul Mozambicului

În total de 35 de cetăţeni germani au fost deţinuţi în Turcia în urma puciului eşuat din iulie 2016. Majoritatea au fost acuzaţi de apartenenţă la o organizaţie teroristă, inclusiv la Mişcarea Gulen, despre care autorităţile turce susţin că a fost în spatele loviturii de stat eşuate.

MAE german nu a furnizat detalii despre bărbatul eliberat. Purtătoarea de cuvânt Maria Adebahr a declarat că el a fost pus în libertate joi în urma unei hotărâri judecătoreşti.

Detenţia cetăţenilor germani a tensionat relaţiile dintre cele două ţări de la încercarea de lovitură de stat. Berlinul consideră că este un mare obstacol în normalizarea lor.

Citește și : Dominic Raab acuză UE că ‘pune frână’ negocierilor privind Brexit

Trei miniştri turci se află, vineri, la Berlin înainte de vizita lui Erdogan. Ministrul finanţelor Berat Albayrak, ginerele lui Erdogan şi posibil succesor, se numără printre ei.

Preşedintele turc urmează să sosească joia viitoare în capitala Germaniei, unde va fi primit cu toate onorurile.