DISTRIBUIȚI
coopi.org

Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, italianul Filippo Grandi, a fost reales luni în această funcţie de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, pentru un mandat limitat la cererea sa la doi ani şi jumătate, informează AFP, potrivit agerpres.

Aflat în această funcţie din ianuarie 2016, Filipp Grandi, 63 de ani, ar fi trebuit să-şi încheie mandatul pe 31 decembrie. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, dorea ca el să-şi asume un al doilea mandat de cinci ani, însă italianul a invocat motive personale pentru a fi reales doar pentru jumătate de mandat şi a se retrage din funcţie pe 30 iunie 2023, au precizat Naţiunile Unite.


Vezi și: China a lansat o sondă spațială spre Lună – VIDEO

Aceste motive personale nu au fost detaliate.

Într-un raport din iunie, Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi a informat că aproape 80 de milioane de persoane, circa 1% din omenire, sunt obligate să trăiască departe de locurile natale după ce şi-au părăsit locuinţele pentru a fugi de violenţă şi persecuţie. Această cifră record s-a dublat în decurs de un deceniu, a subliniat la acea dată ONU.

Citește și: OMS ne recomandă un Crăciun familial restrâns

În timpul primului său mandat, Filippo Grandi a făcut să fie votat în decembrie 2018 de către Adunarea Generală a ONU – însă fără SUA şi Ungaria care au votat împotrivă – un Pact mondial asupra refugiaţilor, fără valoare constrângătoare, menit să amelioreze o gestionare mai bună a acestora.

Înainte de actuala sa funcţie, unde i-a succedat lui Antonio Guterres, Filippo Grandi a fost şeful agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) din 2010 până în 2014 şi a făcut parte din misiunea ONU în Afganistan. El a lucrat şi pentru HCR în Sudan, Siria, Turcia şi Irak, şi a condus misiuni umanitare în Yemen sau în Republica Democrată Congo.