DISTRIBUIȚI
Libération

Cinci persoane, dintre care unele ‘aparţin mişcării ”Black blocs”’ (persoane care poartă la proteste haine care să le ascundă identitatea), au fost arestate luni dimineaţă în Franţa din cauza unor apeluri pe reţelele sociale de atacare a ‘unui loc de găzduire’ a jandarmilor cu prilejul summitul G7 de la Biarritz, a declarat marţi o sursă apropiată anchetei, citată de AFP, potrivit agerpres.

Ancheta a plecat de la un mesaj postat de o femeie, domiciliată în sud-vestul Franţei şi care se numără printre cei arestaţi. În mesaj era indicat un hotel rezervat pentru jandarmii mobilizaţi la summit.


Citește și: Americanii cer Atenei să nu ajute petrolierul iranian din Mediterană

Celelalte patru persoane reţinute, una având deja la activ o condamnare pentru violenţe în timpul unei manifestaţii, sunt suspectate că au lansat o chemare la ‘incendierea’ hotelului, a indicat sursa citată.

Summitul G7, al principalelor state industrializate, va avea loc între 24 şi 26 august la Biarritz, în sud-vestul Franţei, subiectul principal de discuţii anunţat urmând să fie combatarea inegalităţilor la nivel mondial.

Citește și: Mai în glumă, mai în serios, Trump vorbește tot mai des de Groenlanda: ‘Promit să nu fac asta!’