DISTRIBUIȚI
The Reader View of Wikipedia

Propunerea unui locuitor din Budapesta a fost bine primită joi în rândul internauţilor ungari după ce a sugerat sprijinirea mediilor culturale prin renunţarea la rambursarea banilor pentru biletele achiziţionate la spectacolele anulate din cauza epidemiei de coronavirus, relatează AFP, scrie agerpres.

„Am şase bilete la teatru şi patru la concerte pentru următoarele săptămâni”, a scris Peter Szantai pe Facebook. „Nu am de gând să cer rambursarea banilor şi sper că asta îi va ajuta pe artişti, pe managerii sălilor şi pe oamenii care pun în scenă spectacole”, a adăugat bărbatul.


Citește și : Putin şi Erdogan salută o reducere a tensiunilor în provincia siriană Idlib

Hashtag-ul său #nevaltsvisszajegyet a fost distribuit de aproape 2.000 de utilizatori.

La fel ca multe ţări afectate de epidemia Covid-19, Ungaria a interzis evenimentele publice în spaţii închise cu peste 100 de persoane şi cele în aer liber cu peste 500 de persoane, decizie care a condus la anularea a numeroase spectacole.

„Mediul cultural se află deja în dificultate”, a spus Szantai, care el însuşi a lucrat la organizarea de concerte. „Iar biletele reprezintă o sursă importantă de venit”, a adăugat el.

Citește și : Recepţia anuală organizată la Casa Albă de St.Patrick a fost ANULATĂ

În Austria, unde participarea la spectacole a fost de asemenea redusă la o sută de spectatori, un club de jazz oferă o alternativă originală: spectatori separaţi în două grupuri, unul care participă la prima parte a concertului înainte de a le ceda locul spectatorilor din al doilea grup.

„Vom încerca să ne organizăm aşa în fiecare seară, dacă este posibil”, a scris Christoph Huber, directorul artistic al sălii Porgy&Bess.