DISTRIBUIȚI

Angela Merkel le-a adresat sâmbătă germanilor ultimul mesaj video săptămânal în calitate de cancelar, cerându-le solidaritate în lupta împotriva coronavirusului şi făcând un nou apel la vaccinare, transmite dpa, potrivit agerpres.

„Suntem la mijlocul acestui al patrulea val al pandemiei întro situaţie foarte gravă, care în unele părţi din ţara noastră nu poate fi numită altfel decât dramatică”, a spus ea, adăugând un avertisment: „Luaţi foarte în serios acest virus perfid”.


Citește și : Turcia riscă sancţiuni europene drastice în cazul lui Osman Kavala

Merkel s-a referit la „unităţi de terapie intensivă supraaglomerate”, la pacienţi grav bolnavi pentru care a fost necesar transportul aerian în alte părţi din Germania şi la numărul „groaznic de mare” de oameni care şi-au pierdut viaţa din cauza coronavirusului. „Fiecare dintre ei lasă în urmă familii sau prieteni înmărmuriţi, neajutoraţi”, ceea ce este „cu atât mai amar cu cât s-ar putea evita – cu vaccinuri eficiente şi sigure, avem cheia”.

Ajunsă aproape de sfârşitul ultimului mandat de cancelar, Merkel le-a mulţumit celor care „sunt rezonabili şi înţelegători în aceste vremuri grele” şi respectă regulile atât pentru propria protecţie, cât din grijă pentru ceilalţi. „Aceştia formează uriaşa majoritate în ţara noastră. Ei dau dovadă zilnic de spiritul civic care este atât de minunat în ţara noastră şi fără de care niciun cancelar sau guvern nu poate realiza nimic”.

Citește și : Preşedintele Botswanei spune că diplomaţii străini au venit infectaţi cu Omicron din Europa

Săptămânile grele care urmează pot fi depăşite printr-un efort comun. „Îmi doresc sincer să reuşim împreună”, a mai transmis ea.

Angela Merkel va fi înlocuită săptămâna viitoare de social-democratul Olaf Scholz, susţinut pentru funcţia de cancelar de o coaliţie tripartită formată cu Verzii şi Partidul Liber Democrat (FDP).