DISTRIBUIȚI

În timpul actualei pandemii, mass-media deţin un rol esenţial de informare corectă a publicului şi au o responsabilitate uriaşă, apreciază secretarul general al Alianţei Europene a Agenţiilor de Presă (EANA), Alexandru Giboi, subliniind în special importanţa asigurării independenţei agenţiilor de presă, care joacă un rol important în lupta contra ştirilor false, scrie agerpres.

„Mass-media au fost întotdeauna pregătite pentru oameni ori de câte ori a apărut o criză în istorie. /…/ Deci, în mod firesc, în timpul acestei pandemii, mass-media deţin un rol esenţial de informare corectă a publicului. S-a înregistrat o creştere a audienţelor şi a accesărilor pentru toate tipurile de media începând cu primele săptămâni ale pandemiei şi aceasta continuă, chiar dacă la niveluri mai mici. Acest lucru înseamnă că există o responsabilitate uriaşă pe umerii ‘camerelor de ştiri’, chiar mai mult decât în vremurile ‘obişnuite’ ”, a declarat oficialul EANA într-un interviu publicat vineri pe site-ul regionplus.az.


Citește și : Moscheile din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite rămân ÎNCHISE

Cu toate dificultăţile financiare care pot apărea în lunile următoare, jurnaliştii sunt conştienţi de rolul lor în societate şi se dovedesc a fi mai mult ca oricând profesionişti foarte dedicaţi care oferă o perspectivă extrem de valoroasă pentru publicul lor, a spus Giboi, evocând în acest context agenţiile de ştiri membre ale EANA.

În legătură cu proporţia ştirilor false care, de obicei, au tendinţa de a predomina în situaţiile de criză, oficialul EANA a spus că nivelurile încercărilor de dezinformare au crescut enorm în timpul pandemiei, dar, totodată, şi publicul devine din ce în ce mai selectiv în ceea ce priveşte ştirile pe care le consumă. El a remarcat că nu doar publicul are de suferit din cauza dezinformării, ci şi companii private, state şi societăţi în ansamblu. Evocând experienţa sa, Giboi a spus că agenţiile de presă, care adună informaţii din întreaga lume, joacă un rol imens în lupta contra ştirilor false.

Citește și : Serbia trimite armata să păzească cu mitraliere o tabără de migranți – VIDEO

”Sincer cred că agenţiile de ştiri şi jurnaliştii lor ar trebui să fie susţinute de acţionari (dacă sunt agenţii de ştiri private) sau de state (dacă sunt agenţii de ştiri publice sau de stat). Asigurarea independenţei agenţiilor de presă oferă ştiri de calitate altor media care se bazează pe ele şi, în felul acesta, publicului în sine, direct sau indirect”, a subliniat secretarul general al EANA.