DISTRIBUIȚI
REUTERS

Rezidenţii vârstnici şi lucrătorii sanitari din căminele de bătrâni vor fi primii care vor fi vaccinaţi împotriva noului coronavirus în Spania, a anunţat marţi ministrul sănătăţii Salvador Illa, prezentând planul naţional de vaccinare care urmează să fie aplicat din ianuarie, relatează Reuters, potrivit agerpres

După rezidenţii şi lucrătorii sanitari din căminele de bătrâni vor urma alţi membri ai personalului medical, a spus Salvador Illa, în total 18 grupuri de cetăţeni urmând să fie vaccinaţi, unul după altul, într-unul dintre cele 13.000 de centre de sănătate locale din Spania.


Citește și : Poliția germană a întrerupt o înmormântare la care participau 400 de persoane

Spania anticipează că va acoperi o parte substanţială a populaţiei în primele şase luni ale lui 2021, dar nu va impune obligativitatea vaccinării împotriva coronavirusului. De asemenea, a anunţat ministrul, vaccinul va fi gratuit.

Obiectivul planului este „să fim gata ca ţară să vaccinăm din primul moment în care începem să primim doze de vaccin”, a spus Illa în cadrul unei conferinţe de presă.

Guvernul speră să primească primele doze de vaccin în ianuarie, a mai spus el, dar disponibilitatea acestora va fi limitată în primele câteva luni.

În urma contractelor încheiate de Comisia Europeană cu principalii furnizori ai unor potenţiale vaccinuri pentru COVID-19, Spania speră să primească în total 140 de milioane de doze de vaccin, sau destule pentru a vaccina 80 de milioane de persoane, într-o ţară care are 47 de milioane de locuitori, a afirmat Salvador Illa.

Citește și : Austria înregistrează un record de decese de coronavirus și anunță când va începe vaccinarea în masă a populației

În Spania, un registru special va înregistra cine a fost vaccinat.

Ministrul sănătăţii nu a intrat în detalii asupra modului în care vaccinurile – dintre care unele trebuie stocate la temperaturi foarte scăzute – vor fi transportate, spunând doar că acest lucru nu va fi o problemă.

„Sistemul nostru naţional este pregătit pentru vaccinarea împotriva COVID-19, dar lucrăm şi la logistică”, a mai declarat el.