DISTRIBUIȚI
afp

Kremlinul a difuzat luni imagini cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în vacanţă în Siberia, transmite DPA, potrivit agerpres.

Şeful statului rus este prezentat din nou în ipostaze active în aer liber, în drumeţie prin munţi, cu barca pe fluviul Enisei şi admirând flora locală alături de ministrul apărării, Serghei Şoigu. DPA observă că Putin nu a mai apărut la bustul gol, la pescuit sau călare, ca în imaginile din alte vacanţe.


Potrivit purtătorului său de cuvânt Dimitri Peskov, preşedintele şi-a petrecut weekendul în Republica Tuva, însoţit de Şoigu şi de Alexandr Bortnikov, directorul serviciului de informaţii FSB. Ministrul apărării este originar din Tuva şi l-a mai invitat şi alte dăţi pe Putin în republica siberiană (parte a Federaţiei Ruse) de la graniţa cu Mongolia. 

Citește și: Președintele Iranului promite să învingă orice complot al SUA

Citește și: Armata americană a investit un miliard de dolari în baza aeriană din Câmpia Turzii. Aici vor fi amplasate arme de ultimă generație