DISTRIBUIȚI
The New York Times

Deşi bilanţul realizărilor în materie de combatere a corupţiei la nivel înalt din România este în continuare pozitiv, există semne că presiunea continuă la care sunt supuse Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a avut un impact nefavorabil, consemnează cel mai recent raport din cadrul MCV în ce combaterea corupţiei la nivel înalt, al treilea dintre dintre cele patru Obiective de referinţă pentru care este monitorizată ţara noastră, potrivit agerpres.

Raportul adoptat marţi de Colegiul Comisarilor întrunit la Strasbourg califică în acest context drept „salutar” faptul că, în iunie a.c., Camera Deputaţilor şi-a modificat regulamentul de procedură în ceea ce priveşte urmărirea penală a membrilor sau foştilor membri ai guvernului care sunt deputaţi şi precizează că executivul european „aşteaptă cu interes” punerea în aplicare a acestor schimbări, inclusiv din perspectiva recomandării ca autorităţile judiciare şi societatea civilă să fie implicate în dezbatere, încurajând şi Senatul României să adopte un regulament similar.


Citește și : Boris Johnson amenință cu alegeri anticipate dacă Parlamentul britanic nu aprobă acordul Brexit

Pe de altă parte, legile modificate ale justiţiei au prevăzut schimbarea bruscă a cerinţelor în materie de vechime în funcţie, care s-a reflectat negativ asupra capacităţii DNA de a-şi desfăşura activitatea, iar gestionarea eficace a cazurilor de corupţie la nivel înalt a fost, de asemenea, afectată negativ de faptul că responsabilitatea pentru numeroase cauze a fost transferată Secţiei speciale, care este competentă să ancheteze nu numai infracţiunile comise de magistraţi, ci şi infracţiunile conexe comise de alte persoane, se precizează în raport.

Documentul, publicat pe site-ul Comisiei Europene, constată în egală măsură că riscul identificat în noiembrie 2018 ca Secţia specială să fie utilizată pentru a schimba cursul dosarelor de corupţie la nivel înalt şi pentru a face presiuni asupra magistraţilor „s-a materializat” şi că, deşi persoana numită la conducerea interimară a DNA a reuşit să menţină activitatea instituţiei, caracterul temporar al numirilor interimare „adaugă un element de incertitudine şi vulnerabilitate”.

Raportul aminteşte şi de faptul că la începutul acestui an „s-a analizat oportunitatea adoptării unei ordonanţe de urgenţă care, dacă ar fi fost adoptată, ar fi permis redeschiderea tuturor dosarelor de corupţie la nivel înalt care fuseseră închise de ÎCCJ printr-o hotărâre definitivă din 2014 până în prezent”, notând că, deşi adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă a fost împiedicată pe fondul criticilor interne şi internaţionale la adresa propunerii, „ar fi important ca autorităţile române să abandoneze obiectivele urmărite printr-o astfel de măsură şi să clarifice faptul că nu este nevoie să se adopte legislaţie care să aibă efecte asupra cauzelor încheiate, ulterioară deciziilor Curţii Constituţionale, reafirmându-şi totodată angajamentul de a lupta în mod eficace împotriva corupţiei”.

Raportul avertizează în context că deciziile Curţii Constituţionale au un impact direct asupra cauzelor de corupţie la nivel înalt aflate pe rolul instanţelor, putând duce la întârzieri şi la redeschiderea proceselor şi chiar au permis, în anumite condiţii, redeschiderea mai multor cauze definitive. Potrivit documentului, această situaţie ar putea avea „consecinţe ce nu se pot prevedea încă pe deplin”, dar ale căror „reverberaţii negative clare asupra procesului de justiţie au ridicat, totodată, la un nivel mai general, semne de întrebare cu privire la durabilitatea progreselor înregistrate până în prezent de România în lupta împotriva corupţiei” – cu atât mai mult cu cât, scrie raportul, au coincis cu modificările aduse Codului penal şi Codului de procedură penală, care nu au ţinut cont de recomandarea din noiembrie 2018 privind necesitatea compatibilităţii cu dreptul UE şi cu instrumentele internaţionale de combatere a corupţiei.

În ciuda faptului că atât DNA, cât şi ÎCCJ au continuat să ancheteze şi să sancţioneze corupţia la nivel înalt şi să dea dovadă de profesionalism în circumstanţe foarte dificile, atacurile la adresa activităţii lor, modificările succesive aduse cadrului legislativ aplicabil şi posibila atingere adusă autorităţii hotărârilor judecătoreşti definitive ridică semne de întrebare cu privire la caracterul durabil al rezultatelor României în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt, se insistă în documentul de la Bruxelles, care conchide că, în pofida unor evoluţii pozitive recente, recomandarea 10 a Comisiei – privind adoptarea unor criterii obiective pentru luarea şi motivarea deciziilor de ridicare a imunităţii parlamentarilor pentru a se asigura faptul că imunitatea nu este folosită pentru a se evita cercetarea şi urmărirea penală a infracţiunilor de corupţie – nu mai poate fi considerată suficientă pentru îndeplinirea Obiectivului de referinţă nr. 3 de combatere a corupţiei la nivel înalt.

În ce priveşte Obiectivul de referinţă nr. 4 – ”Adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire şi combatere a corupţiei, în special în cadrul administraţiei locale” – , raportul notează că Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) este acum pe deplin operaţională şi a continuat să îşi dezvolte activitatea, pe care o prezintă cu claritate în rapoartele sale anuale, fiind „un exemplu pozitiv al modului în care analiza atentă a bunelor practici din alte state membre (Belgia, Franţa, Italia şi Ţările de Jos) şi nu numai a contribuit la construirea unui model de succes”.

Citește și : Quim Torra îndeamnă Madridul să înceapă negocieri fără condiţii cu privire la autodeterminarea Cataloniei

 

Pe de altă parte, Comisia consideră că, „deşi autorităţile române raportează continuarea măsurilor şi a activităţilor de prevenire a corupţiei în ministerele centrale şi în instituţiile publice care activează în domenii vulnerabile, inclusiv în domeniul educaţiei, în cadrul ministerului de interne şi al finanţelor, prevenirea corupţiei nu a fost considerată o prioritate politică importantă”. În acelaşi timp, a notat executivul european, cu toate că Parchetul General a continuat să asigure urmărirea penală eficace a infracţiunilor de corupţie care nu se încadrează în domeniul de competenţă al DNA, presiunea la care sunt supuse aceste instituţii-cheie şi modificările legislative în vigoare sau adoptate de Parlament au avut, în mod inevitabil, un impact negativ asupra luptei împotriva corupţiei, nu în ultimul rând prin transmiterea unui semnal contradictoriu în ceea ce priveşte sprijinul politic pentru continuarea acţiunilor de prevenire şi de sancţionare a corupţiei. Acestea includ modificările aduse Codului penal şi Codului de procedură penală, precum şi cele aduse cadrului de integritate, ale căror efecte riscă să se reverbereze la toate nivelurile administraţiei publice, se atenţionează în document.

Comisia îşi reiterează în acest context concluzia din noiembrie 2018, şi anume că sunt necesare eforturi suplimentare pentru a se înregistra progrese în vederea îndeplinirii acestui obiectiv de referinţă, amintind din nou că prevenirea corupţiei este îngreunată de evoluţiile politice, care subminează credibilitatea progreselor.

Comisia se declară îngrijorată „în mod special” şi de două propuneri referitor la Obiectivul de referinţă nr. 2: ”Cadrul de integritate şi Agenţia Naţională de Integritate”, propuneri ce intră în vigoare în acest an şi care ar putea „contribui la menţinerea unui peisaj juridic fragmentat” în materie de integritate.

Propunerile vizate de raport sunt cea care stabileşte un termen de prescripţie de trei ani pentru faptele ce determină existenţa stării de conflict de interese ori de incompatibilitate şi cea care modifică regimul sancţiunilor aplicate pentru conflictul de interese în cazul aleşilor locali, introducând unul mai puţin exigent decât cel actual şi care în opinia ANI nu permite aplicarea unor sancţiuni disuasive. Comisia consideră că evoluţiile legislative cu privire la legislaţia în materie de integritate vor trebui clarificate pentru a se evita riscul ca sancţiunile disuasive să nu mai poată fi aplicate în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive, ceea ce ar constitui un regres în ceea ce priveşte Obiectivul de referinţă nr. 2 şi că prin urmare acest obiectiv nu este încă îndeplinit.