DISTRIBUIȚI
Reuters

Alianţa extinsă a opoziţiei recent formată în Polonia ar trebui să fie un exemplu şi pentru alţii din Europa care speră să stăvilească valul de populism de dreapta, înainte de alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai, a declarat într-un interviu acordat agenţiei Reuters liderul centrist Grzegorz Schetyna, potrivit agerpres.

Alianţa sa, Coaliţia Europeană, din care fac parte Platforma Civică – între ai cărei lideri s-a numărat şi actualul preşedinte al Consiliului European Donald Tusk – şi o întreagă serie de personalităţi şi formaţiuni mai mici, de stânga sau de orientare ecologistă ori creştină, secondează îndeaproape în sondaje partidul naţionalist conservator aflat la putere, Lege şi Justiţie (PiS).


Citește și : Încă un opozant venezuelean se refugiază într-o reprezentanţă diplomatică de la Caracas

Gruparea creată în februarie a.c. a devenit primul potenţial „challenger” al PiS de la instalarea acestuia la putere în Polonia, în 2015, pentru o guvernare marcată de divergenţe cu Uniunea Europeană în legătură cu devierea de la standardele democratice.

Alegerile pentru PE vor constitui un test înaintea alegerilor legislative din toamnă din Polonia, care urmează să decidă dacă ţara central-europeană cu cea mai mare economie va reuşi să iasă din izolarea crescândă cu care se confruntă în UE.

„Exemplul Poloniei este urmărit îndeaproape în Europa”, a declarat Schetyna pentru Reuters. „Dacă vom reuşi să câştigăm, va fi un semnal către toate statele”. În Polonia, aceste alegeri vor arăta că populismul poate fi combătut cu succes, că demolatorii democraţiei pot fi contracaraţi cu succes”, a subliniat politicianul polonez.

PiS, la fel ca alte formaţiuni naţionaliste aflate pe val în alte părţi din Europa, a profitat de pe urma preocupării alegătorilor legate de migraţie şi a nemulţumirii faţă de elitele politice, acuzate de mulţi că îi neglijează pe alegătorii mai săraci în favoarea marilor companii. Totuşi, PiS rămâne popular, în pofida acuzaţiilor că împinge Polonia spre autoritarism.

Un recent studiu publicat de portalul ONET a indicat că PiS este susţinut de 38,7% dintre polonezi, iar Coaliţia Europeană de 34,5% şi că alianţa lui Schetyna ar putea avea şansa de a forma guvernul în urma scrutinului legislativ, dacă şi-ar asigura susţinerea noii grupări progresiste Spring, creată de primul deputat polonez care şi-a declarat homosexualitatea, Robert Biedron. Împreună, Coaliţia Europeană şi Spring ar întruni 43,2% din voturi, iar PiS şi o mică formaţiune anti-sistem ar avea 43,9%, a mai arătat studiul ONET.

Citește și : Trump blochează transmiterea către Congres a versiunii integrale a raportului Mueller

Grzegorz Schetyna a menţionat că, dacă va câştiga alegerile, va înfiinţa o comisie care să ancheteze dacă liderul PiS Jaroslaw Kaczynski a încălcat constituţia ca factor real de decizie în Polonia. Preşedintele nu are atribuţii guvernamentale oficiale. Totodată, un guvern condus de Schetyna ar desfiinţa reformele din justiţie lansate de PiS şi criticate de UE că încalcă separarea democratică a puterilor.