DISTRIBUIȚI
ABC

În plin taifun, un refugiu trebuie să primească orice persoană, a declarat marţi prim-ministrul japonez, după ce a fost chestionat despre cazul a două persoane fără adăpost cărora le-a fost refuzat accesul într-un astfel de stabiliment din Tokyo în timpul taifunului Hagibis, care a făcut cel puţin 72 de victime în Japonia, informează AFP, potrivit agerpres.

Şeful guvernului nipon, Shinzo Abe, a promis că va lua măsuri pentru ca o astfel de situaţie să nu se mai repete.


Citește și : John Bolton, alarmat de presiunile Casei Albe asupra Ucrainei

Doi bărbaţi fără adăpost au sunat la uşa unui refugiu amenajat în Taito, un arondisment din partea estică a oraşului Tokyo, în timp ce un taifun puternic, însoţit potrivit meteorologilor niponi de rafale de 200 de kilometri pe oră şi de ploi „fără precedent”, se abătuse asupra uriaşei metropole nipone şi a împrejurimilor acesteia.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt de la Primăria din Taito a precizat că administratorii stabilimentului au refuzat să îi primească pe cei doi bărbaţi, explicându-le că refugiile sunt construite doar pentru rezidenţii din arondismentele în care acestea se află.

„Refugiile sunt amenajate cu scopul de a proteja viaţa persoanelor afectate”, a declarat Shinzo Abe, chestionat pe această temă în Parlament. „Trebuie să fie acceptată orice persoană vizată”, a adăugat prim-ministrul japonez, asigurând că va lua măsuri pentru a evita repetarea unor situaţii similare.

Taifunul Hagibis a provocat în centrul şi estul Japoniei inundaţii catastrofale şi alunecări de teren care au făcut victime omeneşti.

Marţi seară, postul public de televiziune din Japonia (NHK) evalua la 72 numărul victimelor, în baza informaţiilor colectate de corespondenţii săi locali.

Citește și : Merkel: După Brexit, Marea Britanie va deveni ‘un nou concurent’ la porţile UE

Potrivit guvernului, în Tokyo trăiesc 1.100 de persoane fără adăpost – adică un sfert din numărul total al persoanelor fără adăpost din întreaga ţară.

„Însă cifra reală ar putea fi mult mai mare, pentru că a apărut un nou tip de persoane fără adăpost, care dorm în cyber-cafe-uri şi în alte locuri publice”, a declarat un responsabil guvernamental.