DISTRIBUIȚI

Dubele Gărzii civile care îi transportau pe cei patru supravieţuitori ai celulei jihadiste căreia îi sunt atribuite cele două atentate de săptămâna trecută din regiunea spaniolă Catalonia au sosit marţi, puţin după ora locală 08:00, la tribunalul din Madrid, unde cei patru ar urma să fie inculpaţi, relatează AFP TV, potrivit agerpres.

Cei patru suspecţi încarceraţi de joi şi vineri se aflau la ora locală 09:00 (07:00 GMT) în celulele Audienţei Naţionale, instituţia specializată în probleme de terorism, aşteptând să compară în faţa judecătorilor.


Citeşte şi: Două trenuri de pasageri S-AU CIOCNIT în SUA. 42 de oameni sunt răniţi – FOTO/VIDEO

Driss Oukabir, Mohammed Aalla, Mohamed Houli Chemlal şi Salh El Karib sunt singurii supravieţuitori ai celulei jihadiste de 12 persoane pe care poliţia o consideră responsabilă de atentatele din Barcelona şi Cambrils, 120 km sud de Barcelona.

Judecătorul Audienţei Naţionale, Fernando Andreu, după ce îi va fi interogat, urmează să stabilească ce acuzaţii reţine împotriva lor şi ce rol le atribuie în atentatele soldate cu 15 morţi şi peste 100 de răniţi, joi şi vineri, la Barcelona şi Cambrils, staţiune balneară situată la aproximativ 120 km sud de capitala catalană.

Luni seara, poliţia anunţase destructurarea celulei, indicând că cele „12 obiective principale erau deţinute sau decedate”, după patru zile de căutări care au ţinut în alertă maximă toate forţele de ordine spaniole.

Citeşte şi: Kim Jong-Un A INSPECTAT în mare secret graniţa cu Coreea de Sud

În total 12 persoane, în cea mai mare parte marocani, sunt suspectate că făceau parte din celula care a comis atentatele.

Cinci dintre ei au fost ucişi în noaptea de joi spre vineri, alţi doi ar fi murit manipulând explozibile şi un al optulea, Younes Abouyaaqoub, a fost ucis luni, după patru zile de căutări.

Alţi patru au fost arestaţi, între care unul grav rănit într-o explozie care a avut loc miercuri într-o casă despre care poliţia presupune că adăpostea un laborator de fabricare a dispozitivelor explozive.