DISTRIBUIȚI
AP

Violenţa în Afganistan rămâne neobişnuit de ridicată în ciuda negocierilor de pace cu talibanii, potrivit unui raport oficial american publicat joi, care constată o creştere bruscă a numărului de victime civile în al doilea trimestru, informează France Presse şi dpa, potrivit agerpres.

Potrivit Biroului Inspectorului General Special pentru Reconstrucţia Afganistanului (SIGAR, care depinde de Congres), „atacurile iniţiate de inamici au rămas cu mult peste media istorică”, de la 1 aprilie la 30 iunie.


Citește și: Donald Trump critică dur ‘postul-prieten’: ‘Au uitat cine i-a dus acolo unde sunt!’

Talibanii nu au comis niciun atac împotriva forţelor coaliţiei internaţionale, dar au atacat armata afgană în mai multe regiuni, precizează SIGAR, care nu are dreptul să publice numărul atacurilor talibanilor de când Statele Unite au semnat un acord cu insurgenţii afgani la Doha, la 29 februarie.

Citând date ale guvernului afgan, raportul precizează totuşi că săptămâna 14-21 iunie a fost „cea mai mortală din ultimii 19 ani”, cu 422 de atacuri contra armatei afgane în 32 de provincii care au făcut 291 de morţi şi 550 de răniţi.

Civilii nu au fost cruţaţi. Potrivit cifrelor coaliţiei, cu 711 morţi şi 1.374 de răniţi, numărul victimelor civile a crescut cu aproape 60% în al doilea trimestru faţă de ultimele trei luni şi cu 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Raportul citează un document al Pentagonului care estimează că „talibanii îşi calibrează utilizarea violenţei într-un mod ce hărţuieşte şi slăbeşte armata şi guvernul afgan, dar rămâne la un nivel pe care-l consideră în conformitate cu acordul cu Statele Unite, probabil pentru a încuraja retragerea americanilor şi a crea condiţii care să le fie favorabile” după retragere.

ONU a anunţat peste 1.200 de decese de civili în prima jumătate a anului 2020.

Raportul intervine după ce talibanii au anunţat o nouă încetare a focului de trei zile odată cu sărbătoarea Eid al-Adha la sfârşitul acestei săptămâni.

Acordul dintre Statele Unite şi talibani prevede retragerea trupelor străine din Afganistan până în mai 2021 în schimbul garanţiilor de securitate din partea insurgenţilor şi deschiderii negocierilor de pace cu Kabulul, care par să poată începe de săptămâna viitoare.

Citește și: Japonia va ridica restricțiile de acces pentru rezidenţii străini

Statele Unite şi-au redus deja efectivele de la 12.000 la 8.600 de soldaţi şi şi-au retras total forţele din cinci baze militare din ţară.

Statele Unite, care doresc să pună capăt celui mai lung război din istoria lor, au ajuns în Afganistan în fruntea unei coaliţii internaţionale la sfârşitul anului 2001, după atentatele din 11 septembrie asupra teritoriului lor. Ele i-au alungat pe talibani de la putere dar nu au reuşit niciodată să-i învingă pe teren.

După mai bine de 18 ani de conflict, preşedintele Donald Trump continuă să repete că vrea să repatrieze toate trupele americane cât mai curând posibil.