DISTRIBUIȚI
REUTERS

Decizia Statelor Unite de a sprijini suspendarea temporară a brevetelor pentru vaccinurile anti-COVID-19 „este dezamăgitoare”, a declarat miercuri Federaţia Internaţională a Industriei şi Asociaţiilor Farmaceutice (IFPMA) într-un comunicat, notează AFP, potrivit agerpres.

„Suntem pe deplin în fază cu obiectivul ca vaccinurile anti-COVID 19 să fie distribuite rapid şi echitabil în întreaga lume. Dar, aşa cum am continuat să spunem, o suspendare este răspunsul simplu, dar fals la o problemă complexă”, a adăugat comunicatul lobby-ului farmaceutic.


Citește și : OMS vrea mai puţin sodiu în alimentaţie

„Suspendarea brevetelor nu va mări producţia şi nici nu va oferi soluţiile practice de care avem nevoie pentru a combate această criză sanitară mondială”, a afirmat IFPMA.

Acest organism luptă de la început împotriva proiectului de suspendare prezentat la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) de India şi Africa de Sud şi sprijinit ulterior de numeroase ţări şi organizaţii neguvernamentale.

IFPMA a afirmat că această suspendare ar putea, în schimb, „provoca perturbări, distrăgând în loc să abordeze provocările reale de a putea creşte producţia şi distribuţia de vaccinuri anti-COVID-19 în întreaga lume, şi anume eliminarea barierelor comerciale, rezolvarea problemelor de blocaj şi a penuriei de materii prime şi de ingrediente în lanţurile de aprovizionare şi disponibilitatea ţărilor bogate de a începe să îşi împartă dozele cu ţările sărace”.

De fapt, ţările bogate au acaparat dozele disponibile, subminând o distribuţie mai echitabilă şi etică.

Argumentele avansate miercuri sunt apărate de industrie de luni de zile, în faţa presei în cursul unor lungi conferinţe, aliniind şefii celor mai mari grupuri farmaceutice din lume şi alţi industriaşi, dar şi la OMC, care a organizat recent o rundă de masă reunind principalii actori din sector.

Pe 24 aprilie, IFPMA a convocat marile nume din domeniu pentru o conferinţă de presă. Directorul său, Thomas Cueni, a insistat asupra celor aproximativ 275 de acorduri de producţie deja încheiate între laboratoare, uneori între rivali, pentru a atinge obiectivul de 10 miliarde de doze de vaccinuri produse până la sfârşitul anului 2021.

Citește și : Talibanii şi guvernul afgan acuză jurnaliştii de presupusă propagandă

Toţi industriaşii prezenţi au subliniat că problema nu este atât proprietatea intelectuală, cât barierele vamale sau lipsa anumitor ingrediente şi instrumente, care pot duce la oprirea producţiei.

Un incident atât fel de banal ca lipsa de pungi din plastic ori a unor filtre poate bloca maşinăria. Uneori, lipsesc lipidele care protejează ARN-ul mesager din vaccinurile Pfizer-BioNTech şi Moderna.

Producătorii estimează că mai mult de o sută de ingrediente utilizate la fabricarea vaccinurilor sunt dificil de obţinut în prezent, mai scrie AFP.