DISTRIBUIȚI
afp

Ieşirea Franţei din izolarea strictă la domiciliu de 54 de zile din cauza epidemiei de coronavirus a început luni într-un mod haotic, în timp ce mai multe media franceze publică imagini care arată o aglomerare puternică pe unele linii ale metroului parizian, relatează DPA, scrie agerpres.

Canalul de televiziune BFMTV a arătat scene cu vagoane ticsite pe linia de metrou 13 a oraşului, după ce primul tren al zilei a venit cu o întârziere de 40 de minute.


Citește și : Tensiuni la vârful puterii siriene: Vărul lui Bashar al-Assad ‘dă din casă’!

Ziarul Le Monde a publicat fotografii cu o mulţime de călători înghesuindu-se să urce într-un tren suburban la Gara de Nord.

Dar, în pofida problemelor iniţiale, la ora de vârf a dimineţii în Gara de Est şi în staţiile de metrou de pe malul sudic al Senei situaţia era neaşteptat de calmă.

Întrucât angajatorii au primit dispoziţii de a prelungi cât mai mult posibil telemunca, trenurile de metrou în general supraaglomerate la orele de vârf au traversat o staţie de pe malul sudic al Senei cu doar câteva zeci de persoane la bord.

Panouri amplasate în faţa staţiilor aminteau pasagerilor că măştile sunt de acum obligatorii în transportul public, iar în staţia Piaţa Italiei de pe malul sudic al Senei doi poliţişti monitorizau pasagerii care soseau.

Apelul autorităţilor poate fi rezumat astfel: „Rămâneţi prudenţi, purtaţi mască, păstraţi distanţa socială şi reduceţi interacţiunile cu alte persoane… Nu este sfârşitul, este doar o altă etapă”.

Preşedintele Emmanuel Macron a întărit acest mesaj printr-un tweet: „Salvaţi vieţi dacă rămâneţi prudenţi!”, înlocuindu-l pe cel anterior: „Salvaţi vieţi dacă staţi acasă!”

Ministrul transporturilor Jean-Baptiste Djebbari a declarat că problemele la linia de metrou 13 s-au datorat inundaţiilor în urma unor ploi puternice în weekend, dar că serviciul s-a îmbunătăţit ulterior.

Franţa este una dintre ţările cele mai afectate de epidemia de COVID-19 în Europa, cu 26.380 de decese înregistrate până duminică.

În virtutea regulilor de izolare, oamenii nu puteau să-şi părăsească domiciliul decât dintr-un anumit număr de motive esenţiale, declaraţia pe proprie răspundere fiind obligatorie.

Autorităţile încearcă să evite aglomerările cât mai mult, de aceea multe din restricţii rămân în vigoare.

Oricine poate lucra acasă trebuie să o facă în continuare, a recomandat guvernul. Cafenelele şi restaurantele rămân închise pentru moment.

Şcolile primare ar urma să se deschidă progresiv săptămâna aceasta, iar colegiile săptămâna viitoare, dar numai în zonele mai puţin afectate de coronavirus.

Citește și : Iranienii sunt avertizaţi să respecte consemnele autorităţilor

Declaraţiile pe propria răspundere rămân în vigoare pentru oricine călătoreşte cu transportul public la ore de vârf în regiunea pariziană, cu utilizare rezervată pentru navetişti şi cei care efectuează deplasări pentru motive esenţiale.

La nivel naţional, măştile sunt obligatorii în transportul public. Se menţin restricţii privind călătoriile între Franţa metropolitană, Corsica şi teritoriile de peste mări.

La Paris şi în nord-estul Franţei, care sunt clasificate drept „zone roşii”, ceea ce înseamnă că înregistrează o rată mai mare de cazuri COVID-19 sau spitalizări, parcurile publice rămân închise.