DISTRIBUIȚI
YouTube

În timpul unei anchete parlamentare asupra unuia dintre cele mai mari scandaluri de corupţie din Austria, politicianul de extremă dreapta Heinz-Christian Strache a susţinut joi că el a fost mai întâi drogat şi după aceea filmat în secret discutând despre donaţii suspecte, relatează dpa, potrivit agerpres.

Parlamentul a început audierile la aproximativ un an după ce aşa-numitul scandal Ibiza a pus capăt coaliţiei dintre conservatori şi extrema dreaptă.


Citește și : Numărul deceselor de COVID-19, în creştere în rândul triburilor indigene din Brazilia

În mai anul trecut, ziarul german Sueddeutsche Zeitung şi revista germană Der Spiegel au publicat fragmente dintr-o înregistrare video cu Strache în care el discută despre acorduri în materie de mass-media şi infrastructură cu o femeie care se prezintă drept o bogată donatoare rusă, la o întâlnire în insula spaniolă Ibiza.

El a susţinut de asemenea că donaţiile politice au provenit de la binecunoscuţi antreprenori în domeniul imobiliar, tehnologiei jocurilor de noroc şi industriei armamentului.

Investigaţiile ulterioare ale procurorilor şi confiscarea telefonului mobil al lui Strache au ridicat întrebări suplimentare cu privire la numiri politice în companii parţial deţinute de stat, dar şi în legătură cu posibile încercări de a elabora noi legi în conformitate cu dorinţele donatorilor.

Joi, fostul vicecancelar Strache a declarat comisiei de anchetă că comentariile sale au fost scoase din context în scurta înregistrare video publicată. „Întotdeauna am rămas în limitele legii. Cel mult, am evidenţiat posibile metode de donare”, a spus el.

Parlamentarii opoziţiei au spus că dovezile existente sugerează altceva. „Au fost cereri, cererile au fost îndeplinite şi donaţiile au fost plătite”, a acuzat social-democratul Jan Krainer la începutul anchetei parlamentare ce urmează să includă 42 de zile de audieri.

„Trebuie să punem capăt favoritismului corupt în această ţară”, a declarat la rândul său Stephanie Krisper, de la partidul liberal Neos.

Jurnalistul austriac de investigaţii Florian Klenk, care a vizionat întreaga înregistrare, a declarat comitetului în calitate de martor că Strache nu pare să fi fost drogat în Ibiza.

Înregistrarea video din Ibiza a pus capăt coaliţiei guvernamentale dintre conservatorii Partidului Popular al cancelarului Sebastian Kurz şi extrema dreaptă reprezentată de Partidul Libertăţii.

Partidul Verzilor s-a alăturat de atunci unui nou cabinet alături de conservatori.

Cu toate acestea, parlamentara Nina Tomaselli, membră a acestei formaţiuni, a promis joi că partidul său încearcă să dezvăluie „corupţia, înţelegerile privind numirile politice şi de cumpărare de legi”, chiar dacă acum este un partid guvernamental.

Citește și : Rusia a trimis un al doilea grup de avioane de vânătoare în Siria

În timp ce Kurz urmează să fie audiat de comisia de anchetă la 24 iunie, antreprenorii austrieci care au fost menţionaţi de Strache au refuzat să participe, susţinând că audierea prezintă un risc de contaminare cu coronavirus.

Între timp, procurorii continuă investigaţii paralele legate de un grup de persoane despre care se crede că au pus la cale capcana video din motive încă necunoscute.