DISTRIBUIȚI
hungarytoday.hu

ONG-ul Human Rights Watch (HRW) a denunţat miercuri ”condiţiile proaste” pe care le-a descoperit în spitalele din Ungaria şi a estimat că această ţară ar trebui să-şi sporească cheltuielile sanitare pentru a face faţă pandemiei de coronavirus, în timp ce autorităţile de la Budapesta afirmă că Ungaria se numără printre ţările care au gestionat cel mai bine această pandemie şi efectele ei, scrie agerpres.

În cei zece ani de când la putere se află premierul Viktor Orban ”sănătatea publică nu a fost o prioritate, cu un buget mai mic de 5% din PIB”, mult sub media de 8% a Uniunii Europene, şi ”neglijenţa guvernului a lăsat sistemul public de sănătate ungar slab pregătit pentru gestionarea pandemiei de COVID-19”, subliniază HRW într-un comunicat preluat de agenţia EFE.


Citește și : 40 de români sunt INFECTAȚI cu coronavirus într-o fermă din Germania

Textul face referire la investigaţii desfăşurate de experţii acestui ONG care au remarcat, printre altele, cantităţile insuficiente de săpun, dezinfectanţi şi echipamente de protecţie în spitale, lipsuri care ”pun în pericol viaţa” pacienţilor.

”Oamenii nu trebuie să se teamă că mergând în spital se vor îmbolnăvi acolo”, afirmă Tom Porteous, director adjunct al programului HRW.

Deşi recunoaşte că Ungaria este mai puţin afectată de pandemie comparativ cu alte state europene, HRW aminteşte că virusul nu a dispărut şi din acest motiv autorităţile ungare trebuie să înceapă urgent reforme pentru a proteja pacienţii şi personalul spitalelor.

ONG-ul consideră de asemenea inadecvate informaţiile despre statisticile şi situaţia epidemiologică publicate de guvernul de la Budapesta.

Conform datelor oficiale, de la începutul pandemiei şi până în prezent în Ungaria au fost confirmate în total 4.564 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 599 de decese.

Potrivit website-ului koronavirus.gov.hu, citat de agenţia MTI, în ultimele 24 de ore în Ungaria au fost confirmate 11 noi cazuri de COVID-19 şi un singur deces provocat de coronavirus.

Citește și : Rușii cred că meseria de medic este cea mai periculoasă

Ungaria a alocat peste 26 de miliarde de euro pentru finanţarea măsurilor antiepidemice, a reacţionat după comunicatul HRW secretarul de stat din Ministerul ungar de Finanţe, Andras Tallai, care consideră că Ungaria se numără printre ţările care până în prezent au reuşit să gestioneze cel mai bine această criza, atât la capitolul sanitar, cât şi la cel economic.

Guvernul ungar a instituit pe 12 iulie noi restricţii privind intrarea în ţară pentru a preveni creşterea numărului cazurilor de infectare importate. Toate ţările au fost clasificate de autorităţile ungare în trei categorii de risc epidemiologic, respectiv zona verde, galbenă şi roşie, persoanele care au călătorit în zona roşie fiind testate şi obligate să rămână 14 zile în carantină la domiciliu.