DISTRIBUIȚI

Organizaţia Human Rights Watch (HRW) a cerut marţi guvernului chinez să elibereze un grup de peste 30 de activişti pentru drepturile omului, muncitori, studenţi sau oficiali sindicali închişi în cadrul unor măsuri naţionale de reprimare începute la mijlocul lui 2018, relatează Reuters, conform agerpres.

În iulie, muncitori de la Jasic International, un producător de aparate de sudură din oraşul Shenzhen din sudul ţării, au organizat proteste după ce au fost concediaţi de angajator din cauză că au încercat să formeze un sindicat autonom.


Citeşte şi: Victoria ‘vestelor galbene’: Macron suspendă creşterea preţurilor la carburanți

Incidentul a declanşat valuri de reţineri făcute de autorităţile chineze, urmate de noi demonstraţii ale activiştilor din întreaga ţară, inclusiv din partea unui grup de studenţi activişti, care se identifică drept marxişti, din mari universităţi.

Persoanele care au fost „reţinute arbitrar sau au fost făcute dispărute prin forţă” trebuie imediat eliberate, a transmis într-un comunicat HRW, organizaţie de apărare a drepturilor omului.

„Este ironic că un guvern autoproclamat socialist îi înăbuşă pe tinerii marxişti”, a spus, citat în comunicat, Yaqiu Wang, cercetător chinez stabilit la New York al HRW.

„Sindicatele şi universităţile din întreaga lume ar trebui să îşi exprime solidaritatea cu muncitorii şi studenţii chinezi şi să condamne suprimarea de către China a activismului muncitoresc”, a afirmat Wang.

Ministerul pentru Securitate Publică din China nu a răspuns la o solicitare a Reuters de a comenta apelul HRW.

Partidul Comunist Chinez, obsedat de stabilitate, este suspicios faţă de toate tipurile de organizaţii de bază care activează în afara controlului său, în special faţă de acele organizaţii care ar putea organiza proteste la scară largă.

Numai sindicatele muncitorilor care sunt înregistrate la Federaţia Sindicatelor din China, organism oficial, sunt considerate legale.

Citeşte şi: Rusia ÎNCHIDE o zonă din Marea Neagră pentru manevre militare

Muncitorii de la Jasic International erau dispuşi să se înscrie, dar au încercat să îşi aleagă singuri liderii sindicali, şi nu să lase conducerii companiei dreptul să îi selecteze.

Ca stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), China ar trebui de asemenea obligată să le permită muncitorilor să se asocieze liber şi să negocieze colectiv, a mai precizat HRW.

Treizeci şi două de persoane sunt în continuare închise, printre care şi oficiali sindicali care i-au ajutat pe muncitori să îşi creeze propriul sindicat autonom, iar patru au fost inculpate pentru că ar fi instigat la dispute şi ar fi provocat tulburări, conform Grupului de sprijin al muncitorilor de la Jasic, o adunare de activişti.