DISTRIBUIȚI

Un bărbat care a furat în timpul weekendului o statuie înfăţişându-l pe Ernest Rutherford, un pionier al fizicii nucleare, în localitatea Brightwater din Noua Zeelandă, a fost arestat de un poliţist care a plonjat în apele îngheţate ale unui râu pentru a-l reţine, informează AFP, potrivit agerpres.

Statuia lui Ernest Rutherford – fizician născut la Brightwater, recompensat cu premiul Nobel în 1908 – va putea acum reveni pe cele două picioare care au rămas pe soclu în urma furtului.


Citeşte şi: Adevărul mizerabil este că liderii noștri nu vor să avem energie ieftină – Black News

Sculptura a fost furată vineri seară, iar potrivit camerelor de supraveghere hoţul a dispărut de la faţa locului pe bicicletă, cărând statuia metalică de o greutate considerabilă.

Două zile mai târziu, când, pentru a scăpa de poliţie, suspectul în vârstă de 35 de ani a sărit în râul Wai-iti în plină iarnă australă, agentul Jamie White a plonjat la rândul său în apele îngheţate pentru a-l aresta.

”În ciuda eforturilor lui de a fugi prin râul Wai-iti, spre marea sa surpriză, am înotat după el şi am reuşit să-l arestez”, a explicat White pentru AFP într-un comunicat.

”Pot spune că am apreciat un binemeritat duş cald după treaba asta”, a mai adăugat el.

Presupusul hoţ urmează să compară luni în faţa tribunalului.

Citeşte şi: Ucraina anchetează aproape 26.000 de cazuri de crime de război comise – Black News

Statuia, recuperată în stare bună dintr-o locuinţă, urmează să fie repusă pe soclul memorialului închinat lui Rutherford din localitatea Brightwater.

Lordul Rutherford (1871-1937) a avut un rol central în studiul radioactivităţii şi a realizat explorări în fizica nucleară.