DISTRIBUIȚI
REUTERS

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a decedat, la vârsta de 91 de ani, la câteva săptămâni după ce fusese supus unei intervenţii chirugicale, conform unui anunţ făcut marţi de televiziunea de stat, preluat de Reuters şi DPA, potrivit agerpres.

Hosni Mubarak s-a aflat la conducerea Egiptului timp de 30 de ani înainte de a fi alungat de la putere de proteste de masă în 2011.


Încarcerat, el a fost pus în libertate în 2017 după ce a fost achitat de majoritatea acuzaţiilor care i s-au adus.

Citeşte şi: Franţa ajută cu 90 de milioane de euro viitoarea Academie a OMS

Citeşte şi: Nouă combatanţi ai Damascului au fost ucişi în nord-vestul Siriei