DISTRIBUIȚI
REUTERS

Autorităţile din Hong Kong au ridicat miercuri nivelul de alertă pentru ciclon tropical la nivelul 8, al treilea în clasamentul celor mai puternice taifunuri din lume, determinând închiderea şcolilor şi a pieţelor financiare locale, în timp ce angajaţii companiilor locale şi-au părăsit birourile mai devreme decât era prevăzut, încercând să ajungă în siguranţă la locuinţele lor înainte de sosirea furtunii, informează Reuters, potrivit agerpres.

Observatorul meteorologic din Hong Kong a anunţat că taifunul Wipha se apropie de coasta Chinei, îndreptându-se spre coastele provinciei sud-vestice Guangdong, la doar 300 de kilometri vest de insulă.


Citeşte şi: Un autobuz plin cu oameni a explodat în Afganistan. Sunt cel puţin 30 de morţi!

„Alerta de furtună de nivel 8 va rămâne cel mai probabil în vigoare pentru întreaga zi de miercuri”, au anunţat reprezentanţii observatorului.

Cel mai ridicat nivel al alertelor de taifun este 10.

Wipha aduce cu sine ploi abundente, vânturi puternice şi valuri uriaşe. Biroul naţional pentru Educaţie a decis închiderea şcolilor din Hong Kong pe durata zilei de miercuri, iar autorităţile i-au îndemnat pe angajaţii companiilor locale să îşi părăsească birourile şi să plece spre locuinţele lor.

Pieţele financiare din Hong Kong s-au închis mai devreme decât era prevăzut miercuri şi nu vor fi redeschise pe parcursul zilei de mâine dacă nivelul de alertă va fi menţinut la nivelul opt, joi, la ora locală 09:00 (01:00 GMT).

Citeşte şi: Grecia adoptă reduceri fiscale pentru populaţie

În mod similar, tranzacţiile vor fi suspendate pentru întreaga zi dacă alerta de taifun va rămâne la nivelul 8 joi la prânz.

Meteorologii se aşteaptă ca insula învecinată Macao să fie, de asemenea, afectată de acest taifun.