DISTRIBUIȚI
Twitter

Şapte cetăţeni britanici au fost arestaţi miercuri pentru că au lovit intenţionat cu maşina un jandarm aflat în post în faţa ambasadei Israelului la Paris luni seară, a făcut cunoscut Parchetul, notează AFP, potrivit agerpres.

Două maşini tip berlină care mergeau una în spatele celeilalte au părăsit partea carosabilă şi una dintre ele s-a îndreptat intenţionat spre un jandarm, luni în jurul orelor 19.00 (17.00 GMT), în faţa ambasadei Israelului, situată în Arondismentul VIII, în apropierea bulevardului Champs-Elysées.


Vezi și: 43 de persoane au fost eliberate după ce au fost ținute captive într-o bancă din Georgia – VIDEO

Cele două maşini au părăsit în viteză locul incidentului. Jandarmul, care a reuşit să se ferească, nu a fost rănit.

Parchetul din Paris a deschis o anchetă pentru „tentativă de omor asupra unei persoane aflate în exerciţiul funcţiunii”.

Cele şapte persoane aflate la bordul celor două maşini, printre care doi minori, au fost reţinute, apoi plasate în arest în cursul nopţii de marţi spre miercuri, a indicat Parchetul.

Citește și : Franţa INTERZICE un grup islamist

Potrivit postului de radio francez RTL, este vorba despre trei bărbaţi şi patru femei.

Cele două maşini aveau numere de înmatriculare false iar anchetatorii suspectează că şoferii aparţin mişcării de violenţă voluntară „Hit and run”, originară din Statele Unite, potrivti RTL.