DISTRIBUIȚI
TVLine

Fosta contracandidată democrată a lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale, Hillary Clinton, i-a îndemnat marţi pe americani să spună ”Destul !” şi să voteze la alegerile de la jumătate de mandat împotriva ”radicalismului, intoleranţei şi corupţiei” care, în opinia ei, au caracterizat primii doi ani ai preşedinţiei republicanului care a învins-o în scrutinul desfăşurat cu doi ani în urmă, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.

”În ultimii doi ani am văzut cum acest guvern a atacat şi subminat valorile noastre şi instituţiile democratice. Astăzi, să spunem ”destul!””, a scris Hillary Clinton într-o serie de mesaje pe Twitter.


Citește și : UNHCR denunță ‘condiţiile abjecte’ pentru refugiaţi de pe cele două insule greceşti Samos şi Lesbos

”Nu este vorba doar despre un vot împotriva radicalismului, intoleranţei şi corupţiei”, insistă ea într-unul dintre aceste mesaje în care mai afirmă că ”vom vota în toată ţara pentru candidaţi fantastici – inclusiv un număr istoric de femei – care doresc să crească salariile, să lupte pentru justiţie şi să ajute mai mulţi oameni să aibă acces la serviciile de sănătate”.

În urma acestor alegeri, văzute ca un referendum asupra lui Trump, vor fi desemnaţi toţi cei 435 de congresmeni ai Camerei Reprezentanţilor, o treime dintre senatori şi 36 de guvernatori ai statelor americane.

Conform sondajelor, democraţii au şanse să recupereze în faţa republicanilor majoritatea în Camera Reprezentanţilor, nu însă şi în Senat.

Citește și : Preşedintele Trump urmăreşte la Casa Albă desfăşurarea alegerilor din SUA