DISTRIBUIȚI
rferl.org

Uniunea Europeană va trebui să crească presiunea pe care o exercită asupra preşedintelui din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, reprimarea brutală a unor manifestanţi paşnici nefiind acceptabilă în Europa de astăzi, a afirmat joi ministrul german de externe, Heiko Maas, transmit Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Şeful diplomaţiei germane, care a susţinut joi o conferinţă de presă comună cu omologul său norvegian, Eriksen Soreide, aflat în vizită la Berlin, a asigurat că membrii UE poartă discuţii „intensive” cu privire la măsurile ce ar putea fi luate în privinţa Belarusului, având în vedere inclusiv sancţiuni, în perspectiva apropiatei reuniuni a miniştrilor de externe din bloc.


Citește și : Preşedintele Turciei îl acuză pe Macron de intenţii coloniale în Liban: ‘Noi nu ne ducem să facem poze!’

„Brutalitatea şi arestarea de protestatari paşnici şi de jurnalişti în Belarus nu sunt acceptabile în Europa secolului XXI”, a subliniat Maas.

„De aceea trebuie să creştem presiunea asupra celor aflaţi la putere acolo”, a conchis acesta.

La rândul său, ministrul de externe norvegian a calificat drept excesivă violenţa asupra manifestanţilor din Belarus şi a făcut apel la statele membre să vină cu un răspuns comun.

Mii de oameni au fost reţinuţi în urma amplelor manifestaţii desfăşurate în Belarus după alegerile prezidenţiale care au avut loc duminică în această ţară, numită frecvent ultima dictatură din Europa, aminteşte dpa.

Citește și : Zeci de clădiri istorice din Beirut riscă să se prăbușească în orice moment

Preşedintele Lukaşenko, la putere de 26 de ani, este acuzat de fraudarea alegerilor, pe care autoritatea electorală afirmă că le-a câştigat cu 80% din voturi.