DISTRIBUIȚI
dpa

Ministrul de externe german Heiko Maas va întreprinde marţea viitoare o vizită de lucru în Rusia, ocazie cu care se va întâlni cu omologul său rus Serghei Lavrov la Moscova, prima etapă a acestei scurte vizite de o zi, au anunţat joi părţile germană şi rusă, potrivit dpa, scrie agerpres.

După escala la Moscova, Heiko Maas va pleca la Sankt-Petersburg, metropolă din nord-vestul Rusiei, pentru a aduce un omagiu victimelor asediului (blocadei) acestui oraş de pe Neva în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a indicat Ministerul german de Externe într-un comunicat.


Citește și : Emmanuel Macron a fost întâmpinat ca un salvator în Beirutul care arată acum ca după război

Sute de mii de persoane au decedat în cursul celor doi ani de asediu care a durat de la 8 septembrie 1941 până la 27 ianuarie 1944, în mare parte din cauza foametei şi a epidemiilor.

Vizita lui Heiko Maas la Sankt-Petersburg este ‘dedicată memoriei supravieţuitorilor şi victimelor blocadei germane’, se menţionează în comunicat.

Germania şi Rusia şi-au consolidat legăturile economice, inclusiv prin proiectul de gazoduct Nord Stream 2, destinat să dubleze capacitatea unei conducte cu acelaşi nume deja în funcţiune şi care transportă gaze naturale ruseşti direct în Germania.

Citește și : Israelul vrea cu tot dinadinsul să ajute Libanul! Manevra la care nu se aştepta nimeni

SUA au impus sancţiuni companiilor implicate în construirea gazoductului Nord Stream 2, denunţând că această conductă creşte dependenţa Europei faţă de Rusia în domeniul gazelor. Rusia a reacţionat, susţinând că SUA încearcă de fapt să-şi menţină livrările lor mult mai costisitoare pe piaţa europeană a gazelor.

Dar şi relaţiile ruso-germane traversează o perioadă de tensiuni în ultimele luni, după ce Berlinul a exprimat suspiciuni privind implicarea statului rus într-un atac cibernetic împotriva parlamentului german în 2015 şi uciderea în 2019 a unui etnic cecen într-un parc din Berlin.