DISTRIBUIȚI
The Week UK

Ministrul de externe Heiko Maas a făcut apel duminică la acţiuni concertate de combatere a antisemitismului pe fondul unor incidente recente care au şocat Germania, informează dpa, potrivit agerpres.

„Nu trebui să întoarcem privirea când cineva este insultat sau atacat doar pentru că poate fi identificat ca evreu”, a îndemnat într-un discurs şeful diplomaţiei germane.


Citeşte şi: Trump dă undă verde pentru folosirea petrolului din rezervele americane şi ameninţă cu o ripostă dură

Oficialul german a chemat populaţia să ia atitudine „atunci când sunt răspândite clişee antisemite: la bar, în cercul de prieteni sau într-o sală de sport”.

Heiko Maas a aminitit faptul că mai multe atacuri antisemite şi hărţuiri au avut loc recent în Germania.

În luna august, două persoane au atacat un bărbat pe care l-au recunoscut ca fiind evreu după îmbrăcăminte. Un rabin a fost insultat în limba arabă şi a fost scuipat de doi bărbaţi la sfârşitul lunii iulie, iar în urmă cu câteva zile un tânăr israelian a fost bătut la Berlin după ce atacatorul l-a auzit vorbind ebraică.

„Aceasta arată că antisemitismul pare să devină ceva ce nu trebuie să fie vreodată: ceva obişnuit”, a afirmat ministrul german de externe.

Citeşte şi: Avion PRĂBUŞIT peste un cartier de case din Columbia! (VIDEO) Cel puţin 7 oameni au murit

„Faptul că, în pofida experienţei Holocaustului, antisemitismul se manifestă din nou în lume şi în Germania este un adevăr ruşinos şi intolerabil”, a declarat Heiko Maas într-un discurs la ceremonia de acordarea a premiului Shimon Peres, care a avut loc duminică seara la Berlin.

Premiul este sponsorizat de ministerul german de externe şi a răsplătit două proiecte de viitor ce promovează relaţiile germano-israeliene.