DISTRIBUIȚI
Daily Sabah

Partidul Democratic al Poporului (HDP) i-a cerut sâmbătă guvernului turc să pună capăt regimului de izolare impus în închisoare liderului Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Ocalan, transmite dpa, potrivit agerpres.

”Izolarea (lui Ocalan) este inacceptabilă, ea trebuie să fie ridicată cât mai rapid posibil”, a declarat Pervin Buldan, co-preşedinte al HDP, în cadrul unui miting al formaţiunii organizat în oraşul Diyarbakir, din sud-estul Turciei.


Citește și : Mike Pompeo a discutat cu „mâna dreaptă” a lui Kim Jong Un despre progresul denuclearizării Coreei de Nord

Potrivit lui Buldan, ţinerea în izolare a lui Abdullah Ocalan compromite eforturile de pace socială.

PKK luptă de câteva decenii contra forţelor armate turce pentru autonomia comunităţii kurde din sud-estul Turciei. Peste 40.000 de persoane au fost ucise în acest conflict. PKK este inclusă de Turcia, Uniunea Europeană şi SUA pe lista organizaţiilor teroriste.

În prezent 194 de persoane aflate în 44 de închisori din Turcia sunt în greva foamei, protest început cu cel al deputatei Leyla Guven, pe 8 noiembrie anul trecut.

Guven, care este întemniţată la Diyarbakir, a anunţat într-o scrisoare publicată sâmbătă că este hotărâtă să-şi continue protestul.

Citește și : Talibanii afgani resping discuţii cu Statele Unite în Pakistan