DISTRIBUIȚI
AFP

Agenţia ONU pentru refugiaţi, HCR, a denunţat joi proiectul britanic de înăsprire a dreptului la azil, afirmând că este contrar dreptului internaţional şi creează un sistem „incorect şi cu două viteze”, transmite AFP, potrivit agerpres.

Proiectul britanic, aflat în curs de examinare în legislativ, „îi va penaliza pe majoritatea refugiaţilor care cer azil în Regatul Unit cu sancţiuni abuzive şi nejustificate”, a acuzat HCR într-un comunicat care denunţă de asemenea „un model ce încalcă regulile şi practicile internaţionale în materie de protecţia refugiaţilor”.


Citeşte: Preşedintele FED cere Congresului american să ridice plafonul datoriilor – Black News

Proiectul de lege prezentat de titulara Internelor, Priti Patel, marchează o înăsprire a legislaţiei care a fost însă promisă în cadrul Brexitului, reforma vizând să descurajeze imigraţia ilegală, inclusiv prin aplicarea de tratamente diferite migranţilor în funcţie de modul în care au ajuns în ţară, legal sau nu.

Între altele, se prevede creşterea de la şase luni în prezent la patru ani a pedepsei pentru cei care vor să pătrundă ilegal în Regatul Unit, precum şi transferarea majorităţii acestor migranţi către o ţară terţă sau acordarea acestora doar a unui „statut temporar (de refugiat), cu mai puţine drepturi”, dacă nu se poate face transferul.

„Cei veniţi ilegal vor fi stigmatizaţi ca indezirabili, menţinuţi într-un statut precar timp de şase ani şi privaţi de acces la fonduri publice”, a subliniat Rossella Pagliuchi-Lor, reprezentantă a HCR în Regatul Unit.

Aceasta a explicat că o astfel de „diferenţiere a tratamentului nu are niciun fundament în dreptul internaţional” şi a amintit că „definiţia unui refugiat nu variază în funcţie de itinerarul său, de alegerea ţării de azil sau de momentul depunerii cererii”.

Citeşte şi: NICIUN avion marocan NU mai are voie să zboare deasupra Algeriei – Black News

HCR a criticat şi faptul că refugiaţii vor fi nevoiţi să ceară azil în „prima ţară sigură” în care ajung, ceea ce o exigenţă „irealizabilă” şi care „nu figurează în Convenţia din 1951 cu privire la refugiaţi”, „aducând atingere principiilor umanitare”, insistă comunicatul.

Proiectul de lege este dezbătut într-un context în care Marea Britanie se confruntă cu un număr record de migranţi care încearcă să traverseze Canalul Mânecii ilegal, în ambarcaţiuni improvizate, în pofida promisiunilor guvernului conservator de a face impracticabilă această cale.