DISTRIBUIȚI
AP

Confruntat cu perspectiva interesului mai multor foşti generali de a candida la alegerile din 18 iunie, preşedintele iranian Hassan Rowhani i-a sfătuit duminică pe aceştia împotriva adoptării unei cariere politice, transmite dpa, potrivit agerpres.

„În mod clar, datoria forţelor noastre armate nu este doar de natură militară, ci şi de a nu intra în politică”, a afirmat Rowhani, menţionând că sarcina militarilor este de a proteja suveranitatea naţiunii şi guvernul ales de popor.


Citeşte şi: UE şi SUA vor o soluţie de compromis în Georgia

Mai mulţi foşti militari şi-au anunţat candidaturile, stârnind temeri în rândul reformatorilor din tabăra lui Rowhani privind perspectiva ca Iranul să fi pe viitor condus de un guvern militar.

Nu există însă bariere constituţionale în calea prezentării acestor candidaturi, doar membrilor militari activi fiindu-le interzisă participarea la viaţa politică.

Tabăra preşedintelui Rowhani nu a numit încă un candidat. Rowhani nu mai poate candida, deoarece a îndeplinit deja două mandate.

Citeşte şi: Ruşii răspund cu aceeaşi monedă şi expulzează 20 de diplomaţi cehi – Black News

Două nume au fost vehiculate de reformatori drept candidaţi potenţiali: fostul preşedinte Mohammed Khatami şi ministrul de externe Mohammad Javad Zarif.

Lui Khatami i se interzice însă să candideze pentru că a fost trecut pe lista neagră după ce a criticat public alegerile manipulate din 2009. În ceea ce îl priveşte pe Zarif, acesta nu şi-a manifestat deocamdată interesul de a candida.