DISTRIBUIȚI
Reuters

Iranul nu va negocia cu ‘nimeni’ capacităţile sale militare, în special rachetele balistice, a declarat marţi preşedintele iranian Hassan Rohani, în contextul în care SUA încearcă să interzică programele Teheranului în acest domeniu, potrivit AFP.

‘Despre apărarea noastră, avioane, rachete şi submarine, angajamentul nostru faţă de lume (…) este că nu căutăm să ne dotăm cu arme de distrugere în masă. Dar nu vom negocia cu nimeni în ceea ce priveşte capacităţile noastre’ militare, a declarat Rohani într-o conferinţă de presă la Teheran, conform agerpres.


‘Rachetele iraniene nu au fost niciodată ofensive şi nu vor fi. Ele sunt defensive şi nu sunt destinate armelor de distrugere în masă, deoarece, oricum, noi nu avem astfel de arme’, care sunt ‘ imorale şi contrar religiei’ (Islamul), a adăugat el.

Citește și : Emmanuel Macron efectuează o vizită de două zile în Corsica

Hassan Rohani a reiterat faptul că acordul nuclear iranian încheiat în 2015 între Republica islamică şi Grupul celor Şase mari puteri (Germania, China, SUA, Franţa, Marea Britanie şi Rusia) nu poate fi renegociat, în pofida ameninţărilor Washingtonului de a reimpune sancţiunile economice dacă nu se iau măsuri pentru a împiedica Teheranul să dezvolte rachete balistice.

‘Cheia problemelor dintre Teheran şi Washington se află în mâinile Washingtonului. SUA trebuie să înceteze cu ameninţările, sancţiunile şi presiunile, iar climatul dintre cele două ţări se va schimba automat’, a apreciat Rohani.