DISTRIBUIȚI
Sputnik

Unul dintre principalii protagonişti ai conflictului din Libia, Khalifa Haftar, a susţinut luni o încetare a focului în conflictul cu forţele guvernamentale, după discuţiile de sâmbătă de la Cairo cu preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sissi, informează AFP, scrie agerpres.

O „iniţiativă Cairo” solicită „respectarea eforturilor internaţionale şi propune o încetare a focului începând cu ora locală 06:00 (04:00 GMT), luni 8 iunie 2020”, a declarat Sissi în cadrul unei conferinţe de presă în prezenţa mareşalului Haftar. Acesta din urmă a acceptat această iniţiativă, în contextul în care forţele sale au suferit o serie de înfrângeri în luptă.


Citește și : India a depăşit Italia, ca număr de contaminări cu noul coronavirus

Forţele Guvernului de uniune naţională (GNA, recunoscut de ONU) au anunţat vineri că au preluat controlul asupra întregii părţi de vest a Libiei, învingând trupele rivale conduse de mareşalul Khalifa Haftar, alungate din ultimul lor bastion din regiune, oraşul Tarhuna.

Pierderea acestui oraş marchează o cotitură în conflictul care opune cele două tabere din aprilie 2019, când mareşalul Haftar a lansat o ofensivă pentru cucerirea capitalei Tripoli, unde se află sediul GNA.

Citește și : Lider islamist, ucis într-o operaţiune a forţelor franceze în nordul Republicii Mali

În ultimele luni, conflictul a cunoscut implicarea tot mai puternică a unor puteri străine, iar sprijinul militar al Turciei a permis GNA să obţină o serie de succese. La rândul său, mareşalul Haftar, omul-forte din estul Libiei, este sprijinit de Egipt, Emiratele Arabe Unite şi Rusia.