DISTRIBUIȚI
AFP

Coordonatorul Parlamentului European privind Brexitul, Guy Verhofstadt, l-a acuzat pe Boris Johnson, favorit să devină viitorul premier britanic, de „promisiuni false, pseudo-patriotism şi atacuri asupra străinilor”, informează The Guardian, scrie news.ro .

Afirmaţiile lui Boris Johnson, cel care a promis că va putea anula acordul la care a ajuns premierul Theresa May cu UE şi că va renegocia un acord complet nou, au fost aspru criticate de fostul premier belgian.


Citește și : Incident armat în faţa unei moschei în orașul francez Brest – Două persoane au fost rănite

Verhofstadt a declarat că afirmaţiile lui Johnson sunt mituri. Analizându-i pe cei doi candidaţi pentru conducerea Partidului Conservator – Boris Johnson şi Jeremy Hunt – Verhofstadt a declarat că cei doi „nu au învăţat nimic”.

În ciuda promisiunilor lui Johnson, UE a informat în repetate rânduri că actualul acord nu mai poate fi renegociat.

Descriindu-l pe Johnson ca fiind „cel mai important arhitect” al campaniei pro-Brexit şi „un om care continuă să ascundă, să exagereze şi să dezinformeze”, Verhofstadt a declarat că fostul primar al Londrei pare incapabil să se oprească din a minţi.

Verhofstadt a adăugat: „Printre cele mai importante minciuni este mitul că Marea Britanie poate anula acordul retragerii negociat de May cu UE, să nu îşi îndeplinească angajamentele financiare şi să înceapă în acelaşi timp negocierea unor acorduri comerciale libere”.

„Pentru susţinătorii lui Johnson, însă, el este mai mult profet decât politician: doar el poate livra acest mitic „adevărat Brexit” care va aduce prosperitatea promisă în campania pentru referendum”, a precizat Verhofstadt.

„După cum se întâmplă de multe ori cu populiştii, realitatea este diferită de combinaţia lui Johnson de promisiuni false, pseudo-patriotism şi atacuri asupra străinilor”, a adăugat el.

„El şi cei care susţin Brexitul vorbesc despre o Marea Britanie globală care va face schimburi comerciale libere cu restul lumii, chiar în timp ce ei duc ţara pe un drum plin de legături comerciale dezrădăcinate şi noi bariere substanţiale pentru comerţ”, a precizat el.

Citește și : Boris Johnson rămâne mare favorit la şefia conservatorilor britanici

Johnson a declarat că el consideră că, având „energie pozitivă”, va putea convinge UE să renunţe la soluţia de rezervă privind Irlanda de Nord din acord, care ar ţine Marea Britanie într-o uniune vamală cu UE pe o perioadă nedeterminată sau să accepte menţinerea relaţiilor curente prin articolul 24 al acordului general privind tarifele şi comerţul.

A doua variantă este exclusă, conform Secretarului pentru comerţ internaţional Liam Fox, care a declarat că articolul 24 prevede că este nevoie ca UE să îşi dea acordul, ceea ce nu se va întâmpla.

„Johnson va prelua cel mai probabil puterea la sfârşitul lui iulie iar Europa va avea astfel o nouă dovadă că Brexitul nu este necesar şi este în detrimentul intereselor economice ale Marii Britanii. Astfel „piraţii” pro-Brexit vor trebui să explice de ce se mai plâng atunci”, a scris Verhofstadt într-un articol pentru Project Syndicate.