DISTRIBUIȚI
safety4sea.com

Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a anunțat marți încheierea unui acord între Guvernul de la Sanaa și insurgenții separatiști din sudul țării, în urma eforturilor de a reinstala stabilitatea internă în Yemen, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit mediafax.

Mohammed bin Salman a anunțat soluționarea situației conflictuale dintre cele două părți care au deschis un nou front în interiorul statului, ce se confruntă și cu mișcarea rebelilor Houthi, suținută de Iran.


Citește și : Președintele Sebastian Pinera se încăpățânează să rămână la conducere în Chile

Separatiștii yemeniți, membri ai Consiliul Transnațional Sudic, sunt susținuți în plan extern de Emiratele Arabe Unite, aceștia militând pentru obținerea autonomiei regionale în sudul Yemenului.

Detalii legate de conținutul acordului nu fost prezentate, însă conform surselor locale, acesta presupune includerea liderilor separatiști în cadrul guvernului de la Sanaa și asimilarea forțelor militare ale acestora sub coordonarea autorităților centrale.

O coaliție condusă de Arabia Saudită se luptă cu rebelii huthi de patru ani în țara din Peninsula Arabă pentru a încerca să readucă la putere Guvernul yemenit recunoscut pe plan internațional, într-un conflict văzut ca un război de la distanță între Arabia Saudită și Iran.

Citește și : Evadare spectaculoasă dintr-un tribunal thailandez