DISTRIBUIȚI

Guvernul ucrainean a informat marţi că au fost primite noi pachete sau scrisori de ameninţare la ambasadele sale din România şi Danemarca, ceea ce ridică la 21 numărul total de astfel de cazuri produse în ţări europene care susţin Kievul, potrivit EFE, scrie agerpres

„Avem noi cazuri de expedieri periculoase la ambasadele noastre”, a declarat marţi într-un briefing în format video ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, citat de agenţia de presă oficială Ukrinform.


Citește și : Peste 6.700 de civili au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei (OHCHR)

Scopul acestor expedieri este de a „ne teroriza personalul”, a afirmat ministrul ucrainean, adăugând: „Relaxaţi-vă, nu vă mai pierdeţi timpul şi banii pe timbre poştale: nu veţi obţine nimic!”

Până în prezent, s-a confirmat primirea unor plicuri suspecte – cu material pirotehnic sau cu ochi de animal în interior şi urme de sânge – în Spania, Ungaria, Ţările de Jos, Polonia, Croaţia, Italia şi Republica Cehă.

Doar în Spania au fost interceptate plicuri cu astfel de caracteristici în ultimele zile la Ambasada Ucrainei de la Madrid, precum şi la consulatele sale din Malaga şi Barcelona.

În plus, colete cu praf de puşcă şi material pirotehnic au fost trimise şefului guvernului spaniol, Pedro Sanchez, ministrului spaniol al apărării, Margarita Robles, la baza aeriană Torrejon de Ardoz şi la o companie producătoare de arme din Zaragoza.

Citește și : Rusia a desfăşurat sisteme antirachetă mobile pe una din insulele Kurile