DISTRIBUIȚI
Newsweek

Guvernul grec a anunţat joi că analizează posibilitatea de a acorda ajutoare în valoare totală de un miliard de euro persoanelor defavorizate care au avut de suferit de pe urma crizei financiare, după ce în acest an a depăşit ţintele bugetare stabilite cu creditorii, informează Reuters. 

Grecia se aşteaptă la o creştere economică de aproape 2% în acest an şi un surplus bugetar primar, care exclude serviciul datoriei externe, de 2,2% din PIB, peste obiectivul ţintă de 1,75% din PIB stabilit în acordul de asistenţă.


„Surplusul, care va fi distribuit grupurilor sociale care au suferit cea mai mare presiune în timpul crizei financiare, va fi de aproape un miliard de euro”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului elen, Dimitris Tzanakopoulos. Acesta a precizat că Guvernul va lua o decizie finală la sfârşitul lunii noiembrie, când va avea la dispoziţie cifrele bugetare pentru întregul an.

Deocamdată nu este clar cine va fi eligibil pentru ceea ce Executivul de stânga de la Atena denumeşte un „dividend social”.

Sute de mii de greci şi-au pierdut locul de muncă în timpul unei recesiuni care a durat şase ani şi a redus cu peste un sfert produsul intern brut al ţării. Cu o rată a şomajului de 21,3%, care în cazul tinerilor ajunge la 42,8%, multe gospodării din Grecia se bazează pe veniturile bunicilor, chiar dacă pensiile lor au pierdut o treime din valoare comparativ cu 2010, anul în care Atena a convenit primul său acord internaţional de asistenţă.

Performanţele fiscale ale Greciei în acest an precum şi bugetul pe 2018 ar urma să fie discutate, săptămâna viitoare, de autorităţile de la Atena cu reprezentanţii Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional, cu prilejul unei noi revizuiri a progreselor realizate în cadrul acordului de asistenţă.

Tzanakopoulos a reiterat că Atena şi-a propus să finalizeze procedura de revizuire cât mai rapid posibil, excluzând noi măsuri de austeritate.

Grecia a depăşit ţintele cu privire la surplusul bugetar primar atât în 2015 cât şi în 2016. În aceste condiţii, în luna decembrie a anului trecut, premierul Alexis Tsipras a anunţat în mod surprinzător o primă de Crăciun pentru pensionari, o decizie care i-a nemulţumit pe creditorii externi ai Greciei.