DISTRIBUIȚI
El Pais

Guvernul Spaniei a făcut un prim pas pentru prevenirea realegerii fostul lider catalan Carles Puigdemont la conducerea acestei regiuni spaniole, a anunţat joi vicepremierul Soraya Saenz de Santamaria (foto), potrivit Reuters, transmite agerpres.

Puigdemont trăieşte la Bruxelles pentru a evita să fie arestat în legătură cu încercarea sa de a forţa obţinerea independenţei Cataloniei în octombrie, el fiind inculpat pentru ‘rebeliune’ şi ‘răzvrătire’. Preşedintele nou ales al parlamentului catalan l-a nominalizat luni pe Puigdemont drept singur candidat la conducerea regiunii.


Citeşte şi: Un tren de pasageri A DERAIAT în Italia. Cel puţin trei oameni au murit 

„Circumstanţele actuale nu permite învestirea sa”, a declarat, într-o conferinţă de presă la Madrid, Soraya Saenz de Santamaria, făcând referire la faptul că există un mandat de arestare împotriva lui Puigdemont în Spania.

Ea a spus că guvernul de la Madrid a cerut Consiliului de Stat (consiliul suprem consultativ) să îşi expună opinia în legătură cu posibilitatea de a ataca în apel la Curtea Constituţională decizia preşedintelui parlamentului catalan de a-l desemna pe Puigdemont drept singur candidat la conducerea regiunii.

Dacă poziţia Consiliului de Stat va fi similară cu cea a guvernului de la Madrid, imediat va fi înaintat apelul la Curtea Constituţională, a explicat ea.

Parlamentul Cataloniei trebuie să organizeze prima rundă de vot pentru alegerea unui nou lider regional până la 31 ianuarie.