DISTRIBUIȚI
infowars.com

Guvernul sirian a acceptat propunerea Rusiei de încetare a focului în Ghouta de Est, zonă controlată de rebeli situată în apropiere de Damasc, unde deja a fost instituit un ‘acord de dezescaladare’, a anunţat marţi emisarul special al ONU, Staffan de Mistura, relatează agerpres .

‘Tocmai am fost informat azi de ruşi că la reuniunea P5’, la care au participat marţi la Geneva reprezentanţi ai membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate, ‘Rusia a propus, şi guvernul sirian a acceptat, o încetarea focului în Ghouta de Est’, a declarat diplomatul pentru presă, după o întrevedere cu o delegaţie a opoziţiei siriene.


‘Trebuie să vedem acum dacă (propunerea) va fi pusă în aplicare, însă nu este o coincidenţă faptul că planul a fost propus şi convenit chiar la începutul acestei noi runde (a discuţiilor de pace de la Geneva)’, a mai spus Staffan de Mistura.

Citește și : Autorităţile macedonene au reţinut un fost ministru de interne pe baza unor acuzaţii legate de violenţele din faţa parlamentului

Asediată din 2013 de regimul lui Bashar al-Assad, Ghouta de Est este una dintre cele patru ‘zone de dezescaladare’ instituite în acest an în anumite regiuni ale ţării. Cu toate acestea, regimul sirian şi-a intensificat de la jumătatea lunii noiembrie loviturile împotriva acestei regiuni, unde circa 400.000 de locuitori suferă de lipsă de hrană şi de medicamente.

Pe 9 noiembrie, ONU a cerut evacuarea a 400 de bolnavi, din care 29 se aflau în pericol de moarte, în Ghouta de Est.

De atunci, ‘nu a avut loc nicio evacuare’, a declarat marţi la Geneva un purtător de cuvânt al Biroului ONU de Coordonare a Afacerilor Umanitare (OCHA), Jens Laerke.

În pofida climatului de insecuritate, Programul Alimentar Mondial (PAM) a reuşit să distribuie un ajutor alimentar către 110.000 de persoane în Ghouta de Est din septembrie.