DISTRIBUIȚI
Pinterest

Guvernul polonez şi-a reluat miercuri demersurile pentru adoptarea controversatei reforme a sistemului judiciar, la patru luni după ce preşedintele Andrzej Duda s-a opus, prin veto, unui număr de două propuneri, în urma unor ample proteste la nivel naţional şi a atenţionărilor din partea aliaţilor occidentali privind politizarea instanţelor, informează dpa, potrivit agerpres.

Amendamentele legislative, prin care s-ar acorda ministrului justiţiei atribuţii pentru numirea şi înlocuirea judecătorilor Curţii Supreme, au provocat dezbateri aprinse în camera inferioară a legislativului de la Varşovia.


Deputata Barbara Dolniak, din partea formaţiunii de opoziţie Nowoczesna (Modern – n.r.), a acuzat Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare, că încearcă să-şi asigure controlul asupra sistemului judiciar prin numirea judecătorilor după bunul său plac, încălcând astfel prevederile constituţionale.

În luna iulie, Duda a promulgat una dintre legile respective, cea referitoare la numirea şi destituirea preşedinţilor curţilor inferioare, dar s-a opus altor două.

Experţii jurişti afirmă că propunerile amendate încă acordă guvernului prea multă influenţă asupra sistemului judiciar polonez.

Pe de altă parte, un număr de 28 de organizaţii neguvernamentale poloneze au avertizat miercuri că propunerile de revizuire a sistemului judiciar din Polonia vor pune capăt statutului de drept şi democraţiei.

PiS, formaţiune politică eurosceptică, susţine că schimbarea sistemului judiciar este necesară deoarece instanţele sunt lente, ineficiente şi blocate în mentalitatea din perioada comunistă. Preşedintele Andrzej Duda, aliat al PiS, a avut confruntări cu partidul după ce s-a opus schimbărilor, atunci când a spus că proiectele de lege conferă prea multă putere unui singur partid şi ministrului justiţiei.

Parlamentul European a adoptat săptămâna trecută, la Strasbourg, o rezoluţie care atenţionează că Polonia încalcă normele statului de drept prin reformele judiciare propuse sau deja aplicate şi care solicită aplicarea articolului 7 din Tratatul UE, adică suspendarea dreptului de vot – ultima etapă a procedurii de infringement deja declanşate de Comisia Europeană împotriva Poloniei.