DISTRIBUIȚI
Reuters

Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare în Polonia, a promis reduceri fiscale pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) şi alocarea unor fonduri sporite pentru copii, pensionari şi infrastructură, în contextul în care sprijinul popular pentru formaţiunea conservatoare este în scădere, relatează luni Reuters, potrivit agerpres.

Alegerile locale din Polonia vor avea loc în toamna acestui an, scrutinul parlamentar este prevăzut pentru 2019, iar cel prezidenţial în 2020.


Citeşte şi: După bombardarea Siriei, experţii internaţionali verifică folosirea armelor chimice

Sprijinul electoratului pentru PiS s-a redus în urma scandalului provocat de bonusurile financiare pentru miniştri, a unei dispute diplomatice cu Israelul şi SUA privind Holocaustul şi a protestelor contra înăspririi suplimentare a legii avortului.

PiS, care a câştigat alegerile parlamentare de la finalul anului 2015 pe baza unui program în care promitea cheltuieli sociale substanţiale şi restabilirea valorilor conservatoare în Polonia, a fost susţinută de peste 40% din electorat, dar cel mai recent sondaj de opinie arată că opoziţia liberală unită a devansat PiS pentru prima dată în preferinţele alegătorilor.

Citeşte şi: James Comey ‘îl desfiinţează’ pe Trump: ‘Este INAPT moral să fie preşedintele SUA’

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a promis să reducă rata impozitului pe venit pentru IMM-uri de la 15% la 9% şi să aloce 23 de miliarde de zloţi (7 miliarde de dolari) pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii pentru vârstnici în următorii câţiva ani.

De asemenea, Morawiecki a anunţat că guvernul său va extinde ajutoarele pentru mamele cu cel puţin patru copii şi că elevii vor primi 300 de zloţi (90 de dolari) anual pentru cheltuieli. Pentru modernizarea infrastructurii rutiere au fost promise 5 miliarde de zloţi (1,5 miliarde dolari).