DISTRIBUIȚI

Guvernul polonez a înfiinţat vineri un fond în valoare de 100 de milioane de zloţi (24 de milioane de euro) ale cărui dividende vor finanţa un vast proiect de restaurare a marelui cimitir evreiesc din Varşovia, cel mai mare din Europa, aproape lăsat în paragină în ultimele decenii, informează AFP.

Fondul va permite asigurarea unei protecţii satisfăcătoare pentru acest cimitir, martor al grandorii dispărute a comunităţii evreieşti şi unde, pe o suprafaţă de 33,5 hectare, se odihnesc circa 250.000 de persoane, în principal membri ai fostelor elite evreieşti ale Varşoviei, a subliniat Piotr Glinski, ministrul culturii al Poloniei, în timpul unei ceremonii oficiale.


Citește și : Thorbjørn Jagland îi transmite preşedintelui Klaus Iohannis să ceară opinia Comisiei de la Veneţia privind legile justiției

„Acest proiect creează o şansă fără egal pentru a aprofunda şi propaga cunoaşterea moştenirii evreilor din Poloniei, a întări dialogul polonezo-evreiesc”, a estimat la rândul său Anna Chipczynska, preşedinta comunităţii evreieşti din Varşovia care este proprietara marelui cimitir, potrivit unui comunicat al ministerului.

Fondul va fi gestionat de Fundaţia Patrimoniului Cultural, un ONG cu sediul la Varşovia, care de mai mulţi ani organizează lucrări de întreţinere şi restaurare a diferitor situri istorice poloneze, printre care cimitirul evreiesc.

Plasat în bancnote sau în obligaţiuni „securizate”, Fondul permanent va permite alocarea în fiecare an a unor dividende de circa 2,5 milioane de zloţi, a estimat Glinski. Fondurile vor servi la repararea vechii necropole, o bună parte din care este ascunsă în spatele unei vegetaţii sălbatice şi a unor copaci care au crescut aici de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În 1939, peste 30% din populaţia Varşoviei era evreiască, într-un oraş care avea la acea dată o populaţie de 1,2 milioane de locuitori. La scara Poloniei, erau atunci 3,5 milioane de evrei, adică 10% din populaţia ţării. Doar 200-300.000 dintre ei au supravieţuit Holocaustului, dar au emigrat la scurt timp după.

Ultimul val de plecări a urmat unei campanii antisemite orchestrate de puterea comunistă în 1968.

Astăzi, comunitatea evreiască din Polonia este foarte mică: doar 7.000 de persoane sunt membri a circa 30 de organizaţii evreieşti, iar polonezii de origine evreiască sunt câteva zeci de mii.

Cimitirul evreiesc din Varşovia continuă să funcţioneze: în fiecare an, aici au loc în jur de 20 de înhumări.