DISTRIBUIȚI
Politico Europe
epa04485542 A participant holds the Polish flag during the 'March of Independence' marking Polish Independence Day in Warsaw, Poland, 11 November 2014. Poland's Independence Day marks the restoration of Poland's independence at the end of the First World War, 11 November 1918, after being partitioned for 123 years by Austria-Hungary, Prussia, and Russia. EPA/JACEK TURCZYK POLAND OUT

Guvernul polonez a decis marţi, după două săptămâni de proteste intense, să amâne publicarea în monitorul oficial a legii care conţine recenta hotărâre a Curţii Constituţionale ce instituie noi restricţii privind avortul, informează agenţia EFE, scrie agerpres.

Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Varşovia a declarat că acesta are nevoie de un ”anumit timp” pentru a ”elabora o nouă poziţie” şi doreşte să examineze alternative în faţa deciziei Curţii, care a exclus anomaliile fetale din motivele avortului legal, astfel că avortul ar rămâne permis numai în cazurile de pericol pentru viaţa mamei, viol sau incest.


Citește și : 14 suspecţi au fost arestaţi după atacul terorist din Viena

Decizia executivului polonez de a amâna publicarea legii în monitorul oficial este considerată de unii experţi ca fiind ilegală. Curtea Constituţională fusese sesizată pentru limitarea şi mai mult a avortului chiar de partidul conservator aflat la guvernare Lege şi Justiţie (PiS), care în 2017 a reformat această instanţă, unde a numit judecători conservatori în locul celor numiţi de precedenta guvernare liberală.

După verdictul Curţii, anunţat pe 22 octombrie, la Varşovia şi în alte oraşe poloneze au loc zilnic manifestaţii împotriva restrângerii dreptului la avort – care în Polonia este oricum printre cele mai restrictive din UE -, manifestaţii transformate în proteste antiguvernamentale.

Această mişcare de protest, denumită ”Greva Femeilor” (Strajk Kobiet), şi-a creat un ”consiliu de coordonare”, după modelul opoziţiei din Belarus, şi duminică şi-a prezentat revendicările. Acestea includ acceptarea avortului la cerere, consolidarea drepturilor comunităţii LGBT, separarea bisericii de stat şi creşterea sprijinului pentru sistemul sanitar aflat în dificultate, pentru micile afaceri şi educaţie.

Citește și : Trump promite să nu-şi proclame prematur victoria în alegeri

În timp ce premierul Mateusz Morawiecki a repetat apelurile la încetarea protestelor pentru a preveni agravarea epidemiei de COVID-19, preşedintele Andrzej Duda a încercat să tempereze manifestaţiile trimiţând parlamentului o propunere legislativă care ar reintroduce posibilitatea întreruperii de sarcină în cazul unor anomalii grave ale fătului care ar duce la moartea acestuia. Legislativul ar putea dezbate încă de săptămâna aceasta propunerea, însă nu este clar dacă ea va fi susţinută de parlamentarii conservatori.