DISTRIBUIȚI
Wikipedia

Guvernul conservator polonez a câştigat joi un vot de încredere din partea parlamentului, după ce premierul Mateusz Morawiecki a solicitat pe neaşteptate susţinerea legislativului de la Varşovia, decizie considerată drept o tentativă de sprijinire a partidului său, ‘Lege şi Justiţie’ (PiS), înaintea alegerilor prezidenţiale de la finalul acestei luni, informează Reuters, scrie agerpres.

În favoarea executivului Morawiecki s-au pronunţat 235 de deputaţi, alţi 219 s-au opus şi doi s-au abţinut de la vot.


Citește și : Numărul deceselor de COVID-19, în creştere în rândul triburilor indigene din Brazilia

Acest demers survine cu trei săptămâni înaintea primului tur al scrutinului prezidenţial, prevăzut pentru 28 iunie.

Preşedintele polonez în exerciţiu, Andrzej Duda, aliat al PiS, a fost mult timp favorit clar pentru aceste alegeri, dar sondajele de opinie recente arată că avansul său se micşorează, în special faţă de principalul candidat al opoziţiei, Rafal Trzaskowski, reprezentant al Platformei Civice şi primar al Varşoviei.

Un sondaj de opinie publicat luni indica faptul că Duda ar pierde în al doilea tur de scrutin, pe 12 iulie, atât în faţa lui Trzaskowski, cât şi a altui contracandidat puternic, jurnalistul de televiziune Szymon Holownia. Realegerea lui Andrzej Duda este crucială pentru promovarea agendei PiS, care include continuarea atât de controversatelor reforme din sistemul judiciar.

De asemenea, parlamentul a supus la vot şi o moţiune simplă contra ministrului sănătăţii Lukasz Szumowski, criticat pentru neregulile înregistrate în Polonia în achiziţionarea măştilor faciale în timpul pandemiei de COVID-19.

Citește și : Rusia a trimis un al doilea grup de avioane de vânătoare în Siria

”Dacă aveţi suficiente voturi, trimiteţi-ne acasă! Dacă nu, lăsaţi-ne să acţionăm, nu ne deranjaţi!”, a spus înaintea votului premierul Mateusz Morawiecki în Seim (camera inferioară a parlamentului polonez), unde PiS deţine majoritatea.

Katarzyna Lubnauer, o deputată din opoziţie, a afirmat că PiS doreşte de fapt să abată atenţia de la votul asupra moţiunii contra ministrului sănătăţii, întrebând: ”Este acesta un atac de panică?”.