DISTRIBUIȚI
cotidianul.md
Union Flags and European Union flags fly near the Elizabeth Tower, housing the Big Ben bell, during the anti-Brexit 'People's March for Europe', in Parliament Square in central London, Britain September 9, 2017. REUTERS/Tolga Akmen

Guvernul Marii Britanii, condus de Theresa May, riscă să se prăbușească ca urmare a impasului privind Brexit, în condițiile în care cel puțin 6 membri proeuropeni ai Cabinetului de la Londra amenință cu demisia dacă May alege opțiunea unui Brexit fără acord, potrivit publicației The Sunday Times, potrivit Mediafax.

Dar în același timp, potrivit publicației, mai mulți miniștri pro-Brexit au semnalat că vor demisiona dacă May decide ca Marea Britanie să rămână într-o uniune vamală cu UE și după Brexit, ori dacă solicită o amânare pe termen lung a procesului de Brexit.


Citește și : Regele Salman al Arabiei Saudite respinge decizia lui Trump privind Platoul Golan

Marea Britanie urma să părăsească Uniunea Europeană pe 29 martie, dar, în contextul impasului politic de la Londra, Guvernul de la Londra a cerut, cu aprobarea Camerei Comunelor, amânarea Brexit până pe 30 iunie. Uniunea Europeană a acceptat amânarea Brexit până pe 12 aprilie dacă Acordul nu va fi aprobat şi până pe 22 mai dacă va fi aprobat.

Membrii Camerei Comunelor au respins vineri, a treia oară, proiectul de Acord Brexit negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. Ulterior, Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist (centru-stânga, de opoziţie), a cerut demisia premierului conservator Theresa May şi organizarea de alegeri parlamentare anticipate în Marea Britanie.

Publicația Mail on Sunday, citată de agenția Reuters, a relatat că un nou vot în Camera Comunelor pe tema acordului Brexit ar putea avea loc marți.

În cazul unui nou eșec ar putea fi convocate alegeri anticipate chiar de miercuri, au adăugat jurnaliștii de la Mail on Sunday, fără însă să ofere detalii despre sursele pe care se bazează.

Citește și : Principalii trei candidaţi în cursa prezidenţială din Ucraina au votat

Membri de rang înalt ai Partidului Conservator, condus de Theresa May, au declarat că partidul nu dorește alegeri anticipate, temându-se că va fi „anihilat” la urne în condițiile impasului pe tema Brexit, relatează ziarul The Sunday Telegraph.