DISTRIBUIȚI

Guvernul Malaeziei va face recurs la o hotărâre judecătorească de săptămâna trecută care a anulat interdicţia impusă ne-musulmanilor de a folosi cuvântul „Allah” în publicaţiile lor, potrivit relatărilor apărute luni în presa locală, informează DPA, potrivit agerpres.

Recursul a fost depus la Curtea de Apel din capitala administrativă Putrajaya şi la Înalta Curte din Kuala Lumpur, a relatat presa locală.


Citeşte şi: Secţiile de votare din Ţările de Jos s-au deschis pentru alegerile de trei zile

La 10 martie, Înalta Curte decisese că interdicţia, care data din 1986, este neconstituţională.

Decizia a venit după o campanie legală de 13 ani bazată pe un caz care a avut-o în centrul său pe Jill Ireland Lawrence, o malaeziană care a dat în judecată autorităţile după ce oficialii i-au confiscat opt CD-uri având pe copertă cuvântul „Allah” aduse din Indonezia.

Cele mai mari partide din coaliţia aflată guvernare, Organizaţia Naţională a Malaezienilor Uniţi (UMNO) şi Partidul Islamic Malaezian, au declarat însă săptămâna trecută că vor să conteste decizia instanţei.

Citeşte şi: Biden şi Pelosi se abţin să-l demită pe guvernatorul statului New York

O hotărâre similară din 2009, care a permis folosirea de către un ziar catolic a cuvântului „Allah”, a dus la proteste din partea musulmanilor şi la reinstalarea interdicţiei în 2013.

Termenii religioşi proveniţi din arabă au fost folosiţi mult timp în Malaezia, inclusiv de cei 2,6 milioane de creştini din această ţară predominant musulmană, dintre care majoritatea, la fel ca Lawrence, sunt originari din partea malaeziană a insulei Borneo.