DISTRIBUIȚI

Guvernul libanez a decretat miercuri stare de urgenţă timp de două săptămâni în oraşul Beirut, a doua zi după exploziile de proporţii din portul oraşului care au provocat pagube fără precedent în capitală, relatează AFP, scrie agerpres.

Guvernul a decretat „stare de urgenţă în oraşul Beirut timp de două săptămâni”, a anunţat într-o conferinţă de presă ministrul informaţiei, Manal Abdel Samad, precizând că „o putere militară supremă va fi imediat însărcinată cu prerogative în materie de securitate”.


Citește și : 40 de români sunt INFECTAȚI cu coronavirus într-o fermă din Germania

De asemenea, guvernul libanez a cerut arestul la domiciliu pentru orice persoană implicată în depozitarea tonelor de nitrat de amoniu care s-au aflat la originea exploziilor enorme din portul Beirut în ajun.

Adresându-se puterii militare supreme care va răspunde de chestiunile de securitate în timpul stării de urgenţă, guvernul „cere arestul la domiciliu pentru orice persoană implicată în stocarea de amoniu” de la sosirea încărcăturii la Beirut în 2014 până la explozia de marţi, a mai spus ministrul informaţiei, fără a-i numi totuşi pe aceşti responsabili sau a furniza alte detalii despre identitatea lor.

Citește și : Rușii cred că meseria de medic este cea mai periculoasă