DISTRIBUIȚI

sursa foto:  ilsole24ore.com

Ministrul italian de interne, Marco Minniti (foto) anunţat că se va deplasa joi în regiunea Puglia în urma unei ambuscade sângeroase petrecute miercuri şi care a declanşat un val de critici la adresa guvernului pentru subestimarea Mafiei din sud-estul ţării, transmit DPA şi AFP, potrivit agerpres.

Minniti este aşteptat să ţină un discurs pe tema securităţii publice în oraşul Foggia, din Puglia.


Citeşte şi: ŢEAPĂ la nivel înalt. Ministrul de Interne britanic s-a conversat cu un HACKER

Patru persoane au fost omorâte miercuri într-o ambuscadă, în plină zi, în apropiere de Foggia, când necunoscuţi înarmaţi i-au ucis pe Mario Luciano Romito, un cunoscut mafiot local, şi pe cumnatul acestuia, dar şi pe doi fermieri aflaţi în trecere.

sursa foto: ANSA

‘Acest tip de activitate criminală în Puglia (…) a fost considerat prea mult timp ca ”Mafia de rangul al doilea”, a declarat joi procurorul anti-mafia Franco Roberto, la postul de radio Rai.

El s-a referit la vendettele dintre diferite clanuri din ultimii 30 de ani, denunţând sutele de crime care au rămas, în majoritatea lor, nepedepsite.

Aşa cum a arătat ambuscada de miercuri, organizaţia mafiotă localizată în Foggia este ‘mai violentă şi mai agresivă decât mafiile mai bine organizate precum ‘Ndrangheta, Cosa Nostra şi Camorra’, a comentat procurorul Roberti.

sursa foto: ANSA

Citeşte şi: Accident teribil în Londra. Un autobuz supraetajat a intrat cu viteză într-un magazin. Mai mulţi oameni sunt răniţi – FOTO/VIDEO

Asasinatele de miercuri ridică la 17 numărul morţilor violente comise de la începutul anului în această zonă, ‘fief’ al grupării criminale organizate intitulate ‘Sacra Corona Unita’.

Conform poliţiei anti-mafia italiene (DIA), în sânul mafiei din această regiune are loc un ‘război’ marcat de ‘frecvente reorganizări de putere’ şi de ‘formarea deosebit de periculoasă de alianţe transversale’.

sursa foto: ANSA

Sacra Corona Unita (SCU) este cunoscută în general ca ‘a patra mafia’ din Italia, după Cosa Nostra din Sicilia, ‘Ndrangheta din Calabria şi Camorra la Napoli. Cea mai puternică este ‘Ndrangheta, care şi-a întins tentaculele în afara ţării în ultimii ani.

SCU, creată în anii 1970, s-a specializat în trafic de arme şi de droguri, având legături cu organizaţii infracţionale internaţionale.