DISTRIBUIȚI

Guvernul italian de centru-stânga a obţinut miercuri în Senat o serie de voturi de încredere cu privire la reforma electorală propusă în vederea alegerilor legislative ce vor fi organizate, cel mai probabil, în primăvara lui 2018, transmite AFP, potrivit agerpres.

Senatorii şi-au dat votul de încredere asupra a cinci articole de lege şi urmează să se pronunţe joi cu privire la adoptarea definitivă a textului, care a fost deja aprobat cu o largă majoritate de Camera Deputaţilor în urmă cu 15 zile.


Citeşte şi: Accident feroviar în Finlanda. Mai mulţi oameni au murit – FOTO

Proiectul de lege prevede, într-o ţară foarte fragmentată politic, alegerea a 225 de deputaţi prin scrutin uninominal şi a restului de 386 prin vot proporţional, cu un prag electoral de 3%, precum şi un sistem similar pentru alegerea senatorilor.

În mod normal, alegerile ar trebui să aibă loc la începutul lui 2018, când se încheie mandatul actualului parlament, iar preşedintele Sergio Mattarella, singurul care poate dizolva legislativul, a promis să reziste presiunilor de devansare a lor până la modificarea actualului sistem electoral disfuncţional, cu mecanisme diferite de alegere a membrilor celor două camere.

Acest nou sistem electoral – zis ‘Rosatellum’, după numele deputatului de stânga care l-a prezentat, Ettore Rosato – favorizează coaliţiile de partide şi nu convine Mişcării 5 Stele (M5S, populistă şi antisistem), care refuză orice alianţă.

Legea este susţinută de Partidul Democrat, aflat la guvernare, dar şi de principalele două formaţiuni de opoziţie de dreapta, Liga Nordului, condusă de Matteo Salvini, şi Forza Italia, a fostului premier Silvio Berlusconi.

Acest sistem mixt prezintă un avantaj pentru partidele tradiţionale, cu o puternică bază teritorială şi candidaţi cunoscuţi la nivel local, în detrimentul Mişcării 5 Stele, ai cărei candidaţi sunt în majoritate persoane fără notorietate alese printr-un vot pe site-ul formaţiunii.

‘Este un joc al hazardului, pentru prima oară în istoria Republicii, vom vota la întâmplare’, a denunţat miercuri pe blogul său liderul M5S, Beppe Grillo. În cursul după-amiezii, el s-a prezentat legat la ochi, pentru a acuza acest vot dat ‘orbeşte’, ‘ la o adunare a mii de simpatizanţi ai mişcării, în faţa Panteonului de la Roma, care au protestat împotriva unei legi ‘antidemocratice’.

Citeşte şi: Pakistanul emite un mandat de arestare pe numele fostului premier, Nawaz Sharif

În ce o priveşte, Liga Nordului (antieuro, antiimigraţie) speră să profite de pe urma succesului referendumului de duminică privind autonomia regiunilor Lombardia şi Veneto, la care peste 95% dintre votanţi au optat pentru ‘da’, chiar dacă în Lombardia prezenţa nu a depăşit 38%.

În cele mai recente sondaje, formaţiunea M5S este creditată cu 28% din intenţiile de vot, devansând Partidul Democrat (26%), Liga Nordului (14%) şi Forza Italia (13%).

Aceasta este a patra tentativă în ceva mai mult de 20 de ani de a stabiliza sistemul politic italian printr-o reformă electorală, după legile din 1993 (‘Mattarellum’), 2005 (‘Porcellum’) şi 2015 (‘Italicum’).

Guvernul condus de Paolo Gentiloni este cel de-al 64-lea în Italia începând din 1948.