DISTRIBUIȚI
dailysabah.com

Guvernul Ecuadorului a anunţat sâmbătă că nu va recunoaşte rezultatul alegerilor legislative care se vor desfăşura duminică în Venezuela, apreciind că legalitatea procesului electoral este „afectată”, notează AFP,  potrivit agerpres.

„Guvernul Ecuadorului nu va recunoaşte rezultatul procesului electoral venezuelean, care încalcă Constituţia şi este afectat de ilegalitate”, a declarat executivul de la Quito într-un comunicat dat publicităţii pe contul său de Twitter.


Citește și : Iranul depășește 50.000 de decese asociate Covid-19

Aceste alegeri vor avea loc „într-un context care nu oferă condiţiile putând garanta venezuelenilor un proces liber, corect, incluziv şi democratic”, potrivit guvernului ecuadorian.

Parlamentul unicameral prezidat de Juan Guaido este singura contra-putere sub controlul opoziţiei de la ultimele alegeri legislative din 2015 care au pus capăt la 15 ani de hegemonie chavistă, de la numele fostului preşedinte Hugo Chavez (1999-2013).

La finalul acestor alegeri, boicotate de opoziţia care a decis să nu prezinte candidaţi, partidul preşedintelui Nicolas Maduro ar urma să preia controlul parlamentului.

„Singura soluţie durabilă posibilă” rezidă într-o „tranziţie politică paşnică şi democratică, datorită unor alegeri legislative şi prezidenţiale conforme principiilor fundamentale de transparenţă, independenţă, universalitate şi de verificare”, potrivit guvernului preşedintelui Lenin Moreno.

Citește și : Turcia, în primul lockdown complet de weekend

Circa 20 de milioane de alegători sunt chemaţi duminică la urne în Venezuela de Consiliul Naţional Electoral pentru a reînnoi Adunarea Naţională majorată la 277 de locuri, faţă de 167 înaintea unei recente reforme constituţionale.