DISTRIBUIȚI
cnn

Guvernul din Botswana va face apel împotriva deciziei Curţii Supreme de a scoate homosexualitatea de sub incidenţa penală, resuscitând astfel o lege care pedepseşte relaţiile sexuale între persoanele de acelaşi sex cu închisoare de până la şapte ani, relatează The Guardian, scrie news.ro .

Procurorul general Abraham Keetshabe a afirmat, într-un comunicat, că decizia curţii este una greşită.


Citește și : Nicolas Maduro face apel la dialog cu Juan Guaido: Este loc pentru toată lumea în Venezuela
„Sunt de părere că Curtea Supremă a greşit când a ajuns la această concluzie şi drept urmare am decis să fac apel”, a afirmat Keetshabe.

În iunie, Curtea Supremă din Botswana a hotărât să scoată de sub incidenţă penală homosexualitatea, interzisă prin Codul Penal al ţării, care datează din 1965, catalogat drept o ”relicvă din perioada victoriană” de către un judecător.

Citește și : Victimele deportărilor din 1941, comemorate la Chișinău

Prevederile respective sunt ”relicve din perioada victoriană”, care ”nu mai sunt viabile”, a apreciat magistratul. Ele ”oprimă o minoritate” şi ”nu trec proba constituţionalităţii”, a adăugat el.

”Minorităţile nu trebuie să fie excluse şi ostracizate”, explică el în hotărârea sa, apreciind că ”incriminarea penală perpetuează strigmatizarea”.